Premierul Florin Cîțu se declară dezamăgit de decizia definitivă a Tribunalului București de clasare a dosarului 10 August și spune că experții analizează dacă mai există și alte căi de atac.

„Este o decizie a Tribunalului și nu pot să comentez decât ca cetățean. Sunt dezamăgit, e adevărat, când vedem că în România nimeni nu a tras în noi în Decembrie, nimeni nu răspunde pentru mineriade și avem iar un eveniment în care e foarte greu să găsim responsabili.

Mă voi asigura că niciodată cetățenii României nu vor mai avea de suferit de pe urma unui stat abuziv, așa cum a fost în aceste situații”, a declarat premierul la finalul ședinței de Guvern de miercuri.

Premierul Cîțu a precizat că a vorbit despre acest caz cu ministrul Justiției.

„Am stat de vorbă cu ministrul Justitției, vom vedea dacă mai există alte căi de atac, dacă se poate face ceva, vă dați seama că aștept opinia experților în această situație”, a mai spus șeful Guvernului.

Tribunalul București a decis marti clasarea dosarului privind intervenția în forță a Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018 . Prin această decizie, foştii şefi ai Jandarmeriei nu vor fi urmăriţi penal pentru intervenţia împotriva manifestanţilor. Decizia este definitivă.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Putin susține că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 vor fi doborâte în Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri seară că Rusia nu are…

Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC pentru a candida la Primăria Constanța

Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), și-a anunțat demisia…

Rusia spune că va monitoriza activitățile de la Kogălniceanu: “NATO se pregătește pentru un potențial conflict armat cu Rusia”

Ministerul rus de Externe a declarat astăzi că activitățile NATO în Europa…

Suspiciuni de fraudă cu fonduri UE: Acțiune în forță a Parchetului European în Galați și Constanța

Parchetul European (EPPO) a efectuat 12 percheziții în cadrul unei anchete care…

Avertizare Cod Galben de vânt în mai multe zone din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 28 martie, o atenționare Cod…

Germania legalizează consumul de canabis. Noua lege intră în vigoare de la 1 aprilie

Un proiect de lege pentru legalizarea marijuanei la nivel național în Germania…

Chinezii de la Xiaomi intră pe piața mașinilor electrice

Xiaomi, cunoscut producător chinez de smartphone-uri și electrocasnice, anunță lansarea sa pe…

Gabriela Firea, despre candidatura la europarlamentare: ”Nu a fost viziunea mea despre viaţă, nu a fost proiectul vieţii mele”

Gabriela Firea, fost primar al Capitalei, a vorbit recent despre decizia sa…

Angajații din primării anunță grevă generală în perioada alegerilor

Sindicaliștii din administrația publică locală sunt deciși să declanșeze o grevă generală…