Sandra Izbașa renunță la titlul de cetățean de onoare al orașului Bușteni. Fosta campioană olimpică primise distincția în 2014, în mandatul fostului primar Emanoil Savin. Ea s-a arătat deranjată de faptul că i s-a folosit imaginea în diferite competiții politice. De asemenea, sportiva spune că prin acest gest vrea să înlăture zvonurile conform cărora ar beneficia de un teren de 500mp în Bușteni.

“În atenţia domnului primar al Oraşului Buşteni, Corbu Mircea,

În calitatea de Cetăţean de Onoare al oraşului pe care îl conduceţi, calitate dobândită în anul 2014, în timpul mandatului fostului edil al Buşteniului, Emanoil Savin, vă fac cunoscută decizia mea de a renunţa la acest titlu din următoarele motive:

1. În spaţiul public au apărut declaraţii şi materiale de presă mincinoase care declarau faptul că am dobândit sau că urmează să dobândesc prin prisma calităţii de cetăţean de onoare, un teren cu suprafaţa de 500 MP pe raza localităţii, informaţie total neadevărată.

2. Unul dintre puţinele “beneficii” de care mă puteam “bucura” în aceşti 7 ani de zile era reprezentat de transportul public gratuit între localităţile Buşteni şi Azuga, “gest” pe care prefer să îl “donez” persoanelor care au nevoie cu adevărat de acest lucru.

3. Asocierea imaginii mele cu numeroase campanii electorale, nu mă reprezintă, întrucât nu am şi nu am avut niciodată niciun fel de apartenenţă sau implicare politică, indiferent de culoarea ei. Fotografiile publicate în spaţiul public au fost făcute sub pretextul “arhivelor personale”, ulterior descoperind postarea lor în mediile online cu descrieri care sugerau susţinerea mea politică faţă de unele persoane care urmau să candideze pentru diferite funcţii publice, fără acordul meu prealabil, fapt ce mă dezonorează.

Alte știri:  Cantautorul George Nicolescu s-a stins din viață la 74 de ani

4. Timp de 7 ani de zile am servit promovării imaginii turistice a oraşului Buşteni prin cesionarea pro bono a imaginii mele în scopul folosirii ei în mediul outdoor, prin afişarea fotografiilor pe bannerele din centrul oraşului, această imagine fiind asociată în mod greşit cu unele “favoruri politice” de care aş fi beneficiat, un alt lucru total neadevărat.

5. Din respect pentru cetăţenii Oraşului Buşteni, plătitori de taxe şi impozite, nu doresc asocierea titlului primit în anul 2014 cu propria-mi persoană întrucât simbolistica lui nu a adus, nu aduce în prezent şi nici nu va aduce în viitor niciun serviciu nici mie, nici comunităţii sau oraşului.

Aleg să iau această decizie din respect faţă de istoria localităţii Buşteni şi a cetăţenilor de bună credinţă care au nevoie de un alt tip de promovare şi dezvoltare a localităţii şi comunităţii lor, de rezolvarea problemelor pe plan intern şi repoziţionarea pe harta turistică a României şi a Europei prin prisma tuturor posibilităţilor pe care Buşteniul şi locuitorii lui le pot oferi turiştilor care vor alege să îi viziteze dar şi pentru a renunţa la orice asociere de tip politic care a existat sau care va mai putea exista şi care nu îmi face cinste în niciun fel.

Promit că mă voi întoarce în Buşteni ori de câte ori voi simţi nevoia să mă bucur de frumuseţile locului, în calitate de cetăţean obişnuit, nu în calitate de cetăţean de onoare, fiindcă “onoarea” simt că mi-o dobândesc acum, prin această decizie, iar mai departe, dumneavoastră, cetăţenii de rând, o veţi consolida sau nu, în sânul comunităţii în care trăiţi”, a scris Sandra Izbașa pe Facebook.

Alte știri:  Oamenii de știință spun că pot elimina virusul HIV din celule cu ajutorul unei tehnologii revoluționare
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Putin susține că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 vor fi doborâte în Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri seară că Rusia nu are…

Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC pentru a candida la Primăria Constanța

Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), și-a anunțat demisia…

Suspiciuni de fraudă cu fonduri UE: Acțiune în forță a Parchetului European în Galați și Constanța

Parchetul European (EPPO) a efectuat 12 percheziții în cadrul unei anchete care…

Rusia spune că va monitoriza activitățile de la Kogălniceanu: “NATO se pregătește pentru un potențial conflict armat cu Rusia”

Ministerul rus de Externe a declarat astăzi că activitățile NATO în Europa…

Avertizare Cod Galben de vânt în mai multe zone din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 28 martie, o atenționare Cod…

Germania legalizează consumul de canabis. Noua lege intră în vigoare de la 1 aprilie

Un proiect de lege pentru legalizarea marijuanei la nivel național în Germania…

Chinezii de la Xiaomi intră pe piața mașinilor electrice

Xiaomi, cunoscut producător chinez de smartphone-uri și electrocasnice, anunță lansarea sa pe…

Gabriela Firea, despre candidatura la europarlamentare: ”Nu a fost viziunea mea despre viaţă, nu a fost proiectul vieţii mele”

Gabriela Firea, fost primar al Capitalei, a vorbit recent despre decizia sa…

Angajații din primării anunță grevă generală în perioada alegerilor

Sindicaliștii din administrația publică locală sunt deciși să declanșeze o grevă generală…