Interviu cu ministrul educatiei Cristian Adomnitei, dupa demitere.

Fostul ministru al Educației și fost președinte al Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a încercat să mascheze un control de audit.

Cristian Admonitei este acuzat de favorizarea făpuitorului și fals intelectual, pe cand aceasta era presedinte la Consiliul Judetean Iasi.

Potrivit DNA, Consiliul Judetean Iaşi a atribuit, în 2013, firmei Laser Co un contract de servicii de tipărire materiale de promovare a judeţului Iasi pe baza unor documente false întocmite de Letiţia Popa, administratorul firmei Laser Co.

Procurorii au afirmat că pentru ca acest contract să fie atribuit firmei pe care o administra, Letiţia Popa a întocmit şi utilizat documente false pentru a crea aparenţa îndeplinirii criteriilor de admisibilitate şi conformitate a ofertei, depunând apoi toate aceste înscrisuri la autoritatea contractantă, CJ Iaşi.

Urmăresțe-ne pe Google News, Facebook sau Telegram
Alte articole

Armata americană a efectuat raiduri aeriene în Siria după ce un atac cu dronă a ucis un contractor american

Statele Unite au efectuat joi raiduri aeriene împotriva milițiilor susținute de Iran…

Kievul reacționează la propunerea de lege a Dianei Șoșoacă privind anexarea unor teritorii ale Ucrainei de către România

Ucraina a anunțat că inițiază impunerea de sancțiuni împotriva senatoarei Diana Șoșoacă,…

Pescuit ilegal în Marea Neagră: Trei pescadoare bulgărești au fost depistate în zona economică exclusivă a României

Trei pescadoare au fost interceptate în zona economică exclusivă a României, în…

Ciucă: Guvernul va aproba săptămâna viitoare plafonarea prețurilor polițelor RCA

Guvernul României a anunțat că va aproba săptămâna viitoare un proiect de…

Memento Mori de la Depeche Mode: un tribut frumos și emoționant adus lui Andrew “Fletch” Fletcher

Cel de-al 15-lea album de studio al trupei Depeche Mode, Memento Mori,…

Patriarhul Bartolomeu: Biserica rusă are o parte de vină pentru “crimele” din Ucraina

Șeful creștinilor ortodocși din întreaga lume, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, a criticat Biserica…

Coreea de Nord susține că a testat o dronă capabilă să transporte încărăctură nucleară, care poate crea un “tsunami radioactiv”

Coreea de Nord a afirmat vineri că a testat o dronă subacvatică…

Un avion Tarom a aterizat de urgență la Istanbul în urma unei alerte cu bombă

Un avion Tarom cu destinația București a fost nevoit să aterizeze de…

ASF a retras proiectul de plafonare a prețurilor la polițele RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a retras proiectul referitor la plafonarea prețurilor la…