Cătălin Cherecheș, fostul primar al municipiului Baia Mare, a fost adus marți seară în România sub escortă, pentru a-și ispăși pedeapsa de cinci ani de închisoare cu executare dictată de instanță.

Cherecheș a intrat pe teritoriul României în jurul orei 19:00, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Potrivit surselor, fostul primar urmează să își ispășească pedeapsa la Penitenciarul Aiud. El nu va beneficia de condiții speciale și va sta singur într-o celulă de 8 mp, conform declarațiilor Ministrului Justiției.

În urma cooperării dintre autoritățile române și cele din Germania, Cătălin Cherecheș a fost prins și reținut luna trecută în orașul Augsburg, unde se ascundea la rude. El fusese dat în urmărire internațională după ce, cu puțin timp înainte de condamnarea definitivă la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, părăsise țara prin vama Petea.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook