4.9742 RON 4.8491 RON 95,631.00 USD
Constanța: 0°C București: 0°C

Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasați sub control judiciar de DNA după 15 ore de audieri

Procurorii DNA i-au plasat pe generalii în rezervă Florian Codlea și Dumitru Dumbravă sub control judiciar, după o lungă audiere de 15 ore legată de acuzațiile de trafic de influență și spălare de bani.

Cei doi foști oficiali SRI, precum și avocatul Doru Trăilă, sunt suspectați că au primit bani de la omul de afaceri Cătălin Hideg ca să obțină o pedeapsă mai ușoară într-un dosar de corupție, în schimbul sumei de 600.000 de euro.

Procurorii au stabilit ca măsură preventivă plasarea celor trei învinuiți sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, însă cu obligația de a depune fiecare o cauțiune de 500.000 lei. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au ieșit în zori din sediul DNA după mai bine de 15 ore de interogatorii, refuzând să facă declarații presei. Ei au 7 zile la dispoziție pentru achitarea sumelor stabilite de procurori.

Acuzațiile îndreptate împotriva fostului șef SRI și a foștilor săi subalterni se referă la faptul că i-ar fi promis lui Hideg o pedeapsă mai blândă în schimbul unor sume de bani. În realitate, omul de afaceri a primit însă o condamnare cu executare în prima instanță pentru fraude legate de achiziții în pandemie.

Ulterior, Hideg a depus o plângere la DNA în care a dezvăluit detaliile înțelegerii eșuate. El susține că a plătit efectiv 100.000 de euro către Florian Coldea în baza promisiunii nerealizate.

Total
0
Share