Ministrul Economiei Claudiu Năsui anunță că din 16 aprilie, Grecia își deschide granițele pentru turiștii români. Acesta a stabilit cu ambasadoarea Greciei în România în ce condiții românii vor putea intra în Republica Elenă.

„Am discutat chiar astăzi (luni – n.r.) cu ambasadoarea Greciei în România şi, din 16 aprilie, graniţele Greciei se vor redeschide pentru turişti, evident, cu nişte condiţii. Şi acelea sunt: un formular de localizare – şi acela este uşor completabil pe internet – sau cu certificat de vaccinare sau cu test PCR negativ. Practic, sunt două momente: momentul intrării în Grecia, şi momentul revenirii în România. La momentul plecării în Grecia, turiştii români care ar dori să plece acolo ar avea nevoie de acest document care există şi acum pe internet, un test PCR negativ sau certificat de vaccinare”, a declarat Claudiu Năsui

„La momentul revenirii în ţară, (…) dacă Grecia nu este pe lista aceea a CNSU-ului, nu e absolut nicio problemă. Dacă totuşi este şi cetăţeanul român este vaccinat, şi prin vaccinare înseamnă 10 zile de la rapel, de la a doua doză, intră fără carantină. Deci nu are nicio problemă. (…) Dacă nu are vaccinul şi a fost bolnav de COVID în ultimele 90 de zile, lucru pe care îl poate dovedi fie cu un certificat medical, fie cu un test de anticorpi, de asemenea, nu intră în carantină”, a mai spus Năsui.

Ministrul Economiei spune că zilele acestea se va discuta dacă este suficient certificatul de vaccinare pe care îl primim la centru sau dacă va fi nevoie de o traducere legalizată a acestuia.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai a fost audiată la CSM

Judecătoarea Ancuța Popoviciu a fost audiată astăzi la Secția pentru judecători din…

Profit mai mic cu 55% pentru Tesla în primul trimestru din 2024

Tesla a raportat o scădere a profitului de 55% în primul trimestru…

Adjunctul ministrului rus al apărării a fost arestat pentru luare de mită

Timur Ivanov, ministrul adjunct al apărării din Rusia, a fost arestat de…

ANPC anunță că a început o acțiune de verificare a magazinelor online Temu și Shein

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că în prezent desfășoară…

Spania a eliberat din greșeală unul dintre cei mai temuți infractori din Europa

Autoritățile spaniole se confruntă cu o situație jenantă după ce unul dintre…

Rusia a amplasat sisteme de rachete cu capacitate nucleară la granița cu Finlanda

Rusia a înființat o nouă brigadă echipată cu sistemul de rachete balistice…

Ucraina suspendă serviciile consulare pentru bărbații din străinătate care fac parte din grupele de vârstă supuse recrutării

Ministerul de Externe de la Kiev a anunțat marți suspendarea temporară a…

CSM respinge propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul 2 Mai

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins solicitarea Inspecției Judiciare de a…

Senatul american a votat un proiect de lege care ar putea interzice TikTok

Senatul Statelor Unite ale Americii a adoptat miercuri un proiect de lege…