Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat luni că liderii coaliției de guvernare au decis să modifice legislația astfel încât să permită modificarea contractelor de lucrări publice după ce prețul materialelor de construcții a crescut masiv.

„Am discutat un subiect foarte important şi trebuie menţionat pentru că trebuie să ştie autorităţile locale, constructorii. Ştiţi foarte bine că, nu numai în România, în Europa ne confruntăm cu un val de creştere a preţului materialelor de construcţii şi am luat decizia să îmbunătăţim legislaţia astfel încât să permitem actualizarea valorii contractului în funcţie de creşterile efective ale preţului materialelor de construcţii”, a spus Orban, după şedinţa coaliţiei care a avut loc la Guvern.

„Este vorba de modalitatea de indexare a valorii contractelor ca urmare a creşterii preţului la materialele de construcţie şi aici este vorba de nişte creşteri fără precedent atât la fier beton, la lemn, la cupru, la agregate, balast şi toate celelalte materiale de construcţii pentru că altfel există riscul ca foarte mulţi constructori să nu poată să-şi finalizeze obiectivele de investiţii fără un mecanism corect de indexare a valorii contractelor”, a mai spus Orban.

Noile “liste de prețuri”

Oțel – creșteri de 110% în Italia, de 70% în Germania și Franta, 64% în Spania. În România creşterea inregistrată este de 70%.  Bitum – creştere de cca 15% la nivel comunitar. Ciment – creştere de 10%. Lemn – creștere de peste 20%. Produse din polietilenă – creştere de peste 40%. Carburant – creştere de 34%. Sunt exemplele de creșteri de prețuri înregistrate în cursul trimestrului 1 la nivelul Uniunii Europene, invocate de constructorii de la Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții (ARACO).

Alte știri:  PNL și PSD au votat lista candidaților la alegerile europarlamentare

Cifre de la Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), conform unui sondaj realizat în aprilie, arată că membrii asociației din România au semnalat creșteri semnificative la majoritatea materialelor de constructii: polistiren – plus de peste 50%, teavă pvc – peste 25%, tub PE – 30%, tabIe zincate – 45%, balast – 50%, nisip – 40%, bitum – peste 30%, oțel-beton peste 30%, motorină18% .

Pentru constructori, inclusiv pentru marile companii din domeniu, situația a ajuns atât de gravă încât în luna mai cele mai puternice asociații din domeniu au ajuns chiar să îi trimită câte o srisoare oficială premierului Florin Cîțu, semnalând o “situație gravă generată de explozia prețurilor materialelor de construcții” și solicitând “măsuri urgente pentru gestionarea problemelor”. Atât Asociația Română a Antreprenorilor de Construcți, cât și Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii au solicitat întrevederi cu premierul și identificarea de soluții, “pentru a evita o situație de colaps investițional”.

Sursa : economedia.ro

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Explozie urmată de incendiu la Rafinăria Petromidia

Update: Conform informațiilor furnizate de ISU Constanța, focul a fost lichidat. Nu…

Rusia spune că va monitoriza activitățile de la Kogălniceanu: “NATO se pregătește pentru un potențial conflict armat cu Rusia”

Ministerul rus de Externe a declarat astăzi că activitățile NATO în Europa…

Bilanțul atacului ucrainean asupra flotei ruse din Crimeea, actualizat – patru nave avariate în weekend

Ucraina a revizuit bilanțul navelor rusești pe care le-a avariat în atacurile…

Televiziunea nord-coreeană a cenzurat blugii unui prezentator britanic

Televiziunea de stat din Coreea de Nord, KCTV, a cenzurat un episod…

Cercetări în desfășurare după ce o dronă s-ar fi prăbușit lângă Brăila

Forțele armate române, alături de autoritățile locale din județul Brăila efectuează în…