Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că trebuie să se discute în detaliu pentru a asigura sustenabilitatea sistemului de impozitare, în contextul propunerilor din coaliţie de a supraimpozita veniturile bugetarilor care depăşesc veniturile şefului statului.

El a sugerat că măsurile trebuie să fie discutate într-un pachet integrator, pentru a asigura echitatea socială.

„Cred că între timp ar fi un număr considerabil mai mare care au salariul mai mare decât preşedintele, dar asta sigur că este o problemă sistemică şi nu cred că poate fi rezolvată prin măsuri punctuale. Trebuie să avem o discuţie aşezată, aprofundată pentru a garanta sustenabilitatea sistemului de impozitare. Aşa măsuri scoase cu penseta dintr-un pachet posibil pot fi discutate. Evident, toate trebuie să fie discutate, dar eu mă aştept de la coaliţie să vină cu o soluţie integratoare. Dacă vrem să umblăm la salarii şi impozitare, ok, dar hai să o facem pe tot sistemul, să îl reaşezăm şi să căutăm ceea ce se numeşte sustenabilitate şi echitate socială”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat marţi la Buenos Aires dacă este oportună o astfel de supraimpozitare şi dacă liderii coaliţiei îşi vor respecta promisiunea că nu vor exista creşteri de taxe şi impozite noi.

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a propus impozitarea progresivă a veniturilor care depășesc salariul președintelui, în timp ce premierul Nicolae Ciucă a subliniat că acest pachet de măsuri nu va intra în vigoare până când Ministerul Finanțelor nu va prezenta o analiză clară.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook