ÎPS Teodosie al Tomisului a vorbit recent în cadrul unei emisiuni la Radio Dobrogea despre tradițiile și rânduielile de Bobotează.

Referitor la apa sfințită de Bobotează, IPS Teodosie a precizat că aceasta nu poate fi băută de “femeile care se află într-o perioadă de necurăție”, însă nici de persoanele care fumează. Potrivit arhiepiscopului, un fumător nu poate lua agheasmă “nici mare, nici mică, nici anafură, pentru că este mai rău ca un păgân”.

El a vorbit și despre relația dintre o fată și un băiat care este fumător, afirmând că “nu este bine” și că băiatul ar trebui să se lase de fumat dacă își dorește prietenia.

Totodată, ÎPS Teodosie a declarat că “nu s-ar cuveni” relațiile intime dintre soți în perioada în care se ia agheasma mare.

Cât despre cei care ascund anumite păcate la spovedanie, arhiepiscopul consideră că “nu li se iartă dacă e vorba să se împărtășească, se osândesc foarte mult”.

Întrebat dacă omul poate afla fericirea pe pământ, el a răspuns: „O iluzie, poate, da. Fericirea nu. Nu există fericire pe pământ”.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook