Trei femei, inclusiv o prietenă a noului prim-ministru al Italiei, au fost ucise de un bărbat care a deschis focul într-o cafenea din Roma, rănind alte patru persoane.

Un suspect, în vârstă de 57 de ani, a fost arestat. Acesta are un istoric de dispute cu unii dintre membrii unui bloc de locuințe, potrivit rapoartelor.

Luciana Ciorba, vicepreședintele comitetului, se afla la cafeneaua din cartierul Fidene, relatează ziarul italian La Repubblica.

Ea a declarat că bărbatul înarmat a intrat duminică în bar strigând “Vă omor pe toți” înainte de a folosi pistolul. El ar fi fost imobilizat de alți rezidenți înainte de a fi reținut de poliție.

Cei care se aflau înăuntru se întâlneau în cadrul unei ședințe de comitat a unui bloc local.

Roberto Gualtieri, primarul Romei, a descris împușcăturile ca fiind un “episod grav de violență” și a declarat că va participa luni la o reuniune de urgență.

Dintre persoanele rănite, despre care se crede că sunt două femei și doi bărbați, una se află în stare gravă.

Prim-ministrul Giorgia Meloni a numit una dintre femeile ucise ca fiind prietena sa Nicoletta Golisano. Celelalte femei moarte au fost numite Elisabetta Silenzi și Sabina Sperandio.

Într-o postare pe Facebook, în care a transmis condoleanțe familiilor, Gioriga Meloni a spus că își va aminti mereu de prietena ei pentru că era “frumoasă și fericită”.

“Nicoletta a fost o mamă protectoare, o prietenă sinceră și discretă, o femeie puternică și fragilă în același timp”, a scris ea.

“Dar mai presus de toate era o profesionistă cu un simț al datoriei ieșit din comun… Nicoletta a fost prietena mea”.

“Nu este corect să mori așa”, a adăugat ea. “Nicoletta era fericită, și frumoasă, în rochia roșie pe care și-a cumpărat-o pentru petrecerea de 50 de ani în urmă cu câteva săptămâni. Pentru mine va fi mereu frumoasă și fericită așa.”

Alte știri:  Sistemele Patriot din Polonia ar putea proteja vestul Ucrainei, afirmă ministrul de externe ucrainean

Meloni a mai spus că un poligon de tragere de unde suspectul ar fi furat arma folosită în atac a fost închis și face obiectul unei anchete.

Poliția nu a comentat încă motivația suspectului, care a fost numit de presa italiană, dar nu și oficial. Nu se crede că atacul a fost unul politic.

Rapoartele sugerează că suspectul și consilierul blocului de apartamente se aflau de ceva timp într-o dispută acerbă.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Israelul a efectuat un atac asupra Iranului, spun oficialii americani

Oficiali americani au confirmat că Israelul a efectuat lovituri aeriene împotriva Iranului,…

Polonia a arestat un bărbat suspectat că a spionat pentru Rusia pentru a ajuta la asasinarea lui Zelenski

Un cetățean polonez a fost arestat sub suspiciunea de spionaj în favoarea…

Directorul CIA, Bill Burns: Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului

Directorul CIA Bill Burns a avertizat joi că Ucraina riscă să piardă…

Prognoza meteo: temperaturi sub mediile specifice sezonului și cantități mari de precipitații, săptămâna viitoare

Conform estimărilor meteorologilor, săptămâna următoare vom avea de-a face cu temperaturi mai…

Apple elimină aplicațiile WhatsApp și Threads din App Store-ul său din China la ordinul guvernului

Gigantul tehnologic Apple a fost nevoit să elimine aplicațiile WhatsApp și Threads,…

SUA se opun prin veto rezoluției ONU pentru acordarea calității de membru cu drepturi depline Palestinei

Organizația Națiunilor Unite a discutat recent un proiect de rezoluție pentru acordarea…

Președintele CJ Călărași audiat la DNA Constanța

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost audiat vineri la sediul…

Nu există niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, afirmă un înalt oficial iranian

Iranul nu are niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, a declarat…

Ucraina: Nouă persoane, printre care trei copii, au murit în urma unui atac rusesc în regiunea Dnipropetrovsk

Nouă persoane au fost ucise în urma unor lovituri cu rachete rusești…