Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, va efectua, marți, 29 decembrie a.c., o vizita oficiala la Chisinau, la invitatia Presedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.

Aceasta va fi prima vizita la nivel inalt primita, la Chisinau, de Maia Sandu, dupa preluarea mandatului de Presedinte, in urma votului covarsitor exprimat de catre cetatenii Republicii Moldova in favoarea sa la alegerile prezidentiale din data de 15 noiembrie a.c.

Vizita Presedintelui Romaniei la Chisinau va oferi cadrul pentru transmiterea unui puternic mesaj de sustinere pentru noul Presedinte al Republicii Moldova, intr-un moment istoric pentru parcursul european al Republicii Moldova, precum si un mesaj de sprijin pentru cetatenii Republicii Moldova, in efortul de democratizare, de implementare ireversibila a principiilor statului de drept si de consolidare atat a parcursului european, cat si a relatiilor privilegiate cu Romania”, transmite Administratia Prezidentiala.

Din aceasta perspectiva, in cadrul vizitei vor fi abordate aspecte concrete referitoare la sprijinul Romaniei pentru cetatenii Republicii Moldova, inclusiv in contextul pandemiei de COVID-19, si respectiv pentru sustinerea dezvoltarii economice si sociale a Republicii Moldova.

Totodata, cei doi presedinti urmeaza sa adopte o Declaratie comuna prin care se urmareste consolidarea parteneriatului strategic bilateral, reafirmand relatia speciala dintre Bucuresti si Chisinau la aniversarea, in 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeana a Republicii Moldova, precum si angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european si de a implementa reformele democratice necesare in acest sens.

La 11.30 este programata ceremonia primirii oficiale la Presedintia Republicii Moldova, urmata de convorbiri tete-a-tete si apoi de convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor doua delegatii. La 13.05 vor avea loc declaratii comune de presa.

Urmăresțe-ne pe Google News, Facebook sau Telegram
Alte articole

Șefa IPJ Constanța, despre moartea tinerei DJ Lalla: Luăm în calcul fie un act suicidar, fie un accident

Șefa Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, comisar șef Mădălina-Sorina Vlangăr, a declarat…

Indignare față de o înregistrare video din Ierusalim în care evreii ultraortodocși scuipă un grup de creștini

O înregistrare video tulburătoare care arată evreii ultraortodocși scuipând pe jos lângă…

Cel puțin 21 de morți după ce un autocar s-a prăbușit de pe un pasaj rutier lângă Veneția

Un accident mortal de autobuz s-a produs ieri seară în apropiere de…

Azerbaidjanul a arestat mai mulți foști lideri separatiști de top din Nagorno-Karabah

Azerbaidjanul a arestat mai mulți foști lideri din Nagorno-Karabah după ce a…

Florența interzice închirierile pe termen scurt în centrul istoric

Orașul Florența, cunoscut în întreaga lume pentru arta și arhitectura renascentistă, a…