Kremlinul a avertizat joi că orice atac ucrainean asupra Crimeii anexate de Rusia ar fi în detrimentul securității europene, după ce a apărut informația că SUA ar putea ajuta Kievul în astfel de atacuri.

“Acest lucru va însemna ridicarea conflictului la un nou nivel care nu va fi de bun augur pentru securitatea europeană”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul briefingului său zilnic, relatează Reuters.

Crimeea, care este recunoscută la nivel internațional ca parte a Ucrainei, a fost anexată de Rusia în 2014.

Peskov a comentat, de asemenea, declarațiile făcute anterior de fostul președinte rus Dmitri Medvedev, care a amenințat cu un răspuns nuclear dacă Rusia va fi învinsă în Ucraina.

Peskov a declarat că aceste comentarii au fost în deplină conformitate cu doctrina nucleară a Moscovei.

Medvedev a schițat un scenariu în care liderii militari ai NATO se reunesc la baza Ramstein pentru a stabili strategii și a dota Ucraina cu arme grele și sisteme de atac și a avertizat că înfrângerea unei puteri nucleare într-un război convențional ar putea duce la un război nuclear.

El a mai remarcat că celelalte puteri nucleare nu au pierdut conflicte majore de care depindea soarta lor și, în lumina acestui fapt, a sugerat că orice politician occidental inteligent ar trebui să poată trage concluzia că războiul nuclear trebuie evitat.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook