Camera Deputaților a votat în favoarea adoptării proiectului de lege cunoscut sub numele de “Legea 2 Mai”. Legea vine cu modificări importante în ceea ce privește pedepsirea traficanților de droguri de mare risc, interzicând posibilitatea de a primi pedepse cu suspendare. Singurul partid care s-a opus acestui proiect de lege a fost AUR.

Potrivit proiectului de lege, traficanții de droguri de mare risc vor fi supuși unor pedepse mai aspre, iar posibilitatea de a executa pedeapsa sub supraveghere va fi eliminată. Această măsură vine ca urmare a dorinței de a combate traficul de droguri și de a proteja societatea de efectele distructive ale acestuia.

De asemenea, propunerea legislativă prevede că operațiunile cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive vor fi considerate infracțiuni și vor fi pedepsite cu închisoare de la trei la zece ani.

Legea urmează să fie trimisă acum spre promulgare la președintele Klaus Iohannis. Dacă va fi promulgată, aceasta va completa Legea 43/2000 și va modifica Legea 194/2011, având ca rezultat majorarea pedepselor și eliminarea posibilității de a executa pedeapsa sub supraveghere în cazul traficului de droguri de mare risc și traficului internațional de droguri de mare risc.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook