După dezvăluirile tulburătoare din cazul azilelor groazei, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că toate centrele de îngrijire a copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități, atât cele de stat, cât și cele private, vor fi verificate și reautorizate în cel mult o săptămână.

De asemenea, premierul a cerut implicarea activă a cultelor și ONG-urilor în îngrijirea persoanelor vulnerabile și a solicitat pedepsirea celor care se fac vinovați de abuzuri, inclusiv de însușirea bunurilor și banilor beneficiarilor.

“Nu am nicio milă pentru ticăloșii care au creat aceste azile ale groazei. Iar faptul că așa ceva a fost posibil ne arată un singur lucru. Avem de a face cu o problemă de fond, o problemă de sistem. Un sistem corupt și inert. La fel, să vedem funcționari publici complici. Care în loc să fie de partea acestor oameni, s-au vândut acestor ticăloși..”, a spus Marcel Ciolacu.

În plus, potrivit unor surse, premierul ar fi cerut demisii în Poliția Afumați și Voluntari, în contextul acestui caz tulburător.

În prezent, aproximativ 80 dintre cele 98 de persoane preluate de la centrele din Ilfov au fost transferate în alte centre de îngrijire, iar unele dintre ele au fost vizitate de premierul Ciolacu în timpul unei inspecții de duminică. Cu toate acestea, identitatea tuturor persoanelor nu a fost încă stabilită, iar autoritățile fac eforturi urgente pentru a le identifica.

În cadrul dosarului care a șocat întreaga Românie, 11 suspecți se află în prezent în arest la domiciliu, în timp ce alți șase sunt sub control judiciar. Printre cei care au scăpat de arestul preventiv se numără și proprietara centrelor în care se presupune că au avut loc abuzuri, Cristina Dumitra, care este însărcinată în șapte luni. Autoritățile au considerat că măsura controlului judiciar este suficientă în cazul său. În schimb, soțul acesteia, Ovidiu Dumitra, fost polițist în cadrul IPJ Ilfov, se află în arest.

Alte știri:  Ucraina se confruntă cu o ofensivă rusă în estul țării, forțele ucrainene suferind pierderi teritoriale
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook