Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei informează că Insula Șerpilor, care se află la doar 50 km de Sulina, a intrat sub controlul forțelor armate ruse. Oficialii ucraineni au declarat că nu mai au comunicații cu grănicerii care apărau insula, iar infrastructura a fost distrusă de artileria navală rusă.

Consilierul ministrului de interne Anton Herashchenko a declarat că au fost uciși 13 polițiști de frontieră ucraineni.

Redăm mai jos dialogul dintre polițiștii de frontieră ucraineni și armata rusă înainte de asaltul de pe Insula Șerpilor. Președintele Zelenski a declarat că “țoți polițiștii de frontieră au murit eroic, dar nu au cedat. Li se va acorda titlul de Erou al Ucrainei postum”.

Ofițer rus: Aceasta este o navă de război a Rusiei, repet. Vă sugerez să vă predați armele și să capitulați, altfel vom deschide focul.

Ofițer rus: Mă auziți?

Polițist ucrainean: Asta e!

Polițist ucrainean: Să-i spun să se ducă naibii?

Polițist ucrainean: Pentru orice eventualitate.

Polițist ucrainean Nava de război rusă, du-te dracului !

“O navă rusă a cerut garnizoanei din Insula Șerpilor să se predea. A fost trimisă la plimbare! Ceea ce a urmat a fost un atac cu rachete și artilerie. Treisprezece polițiști de frontieră ucraineni au fost uciși. Poate că eroul curajos care a trimis un dușman superior, așa cum cazacii din Zaporizhzhya au trimis dușmani ai Ucrainei, a murit și el”, a transmis Herashchenko.

“Rusia încearcă să captureze Insula Șarpelui. Aceasta a fost bombardată de artileria crucișătorului “Moscova” și a navei de patrulare “Vasili Bykov”. După aceea, raidul aerian a fost efectuat de către Su-24 rusesc. Până în prezent, pe insulă nu a mai rămas nici măcar o singură clădire supraviețuitoare”,anunțase anterior Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei.

Alte știri:  Aplicația TikTok suspendă o funcție de recompensare a utilizatorilor, după presiuni din partea Comisiei Europene

Mica bucată de stâncă a fost recunoscută ca teritoriu românesc prin Tratatul de Pace de la Paris de după Primul Război Mondial din 1918, dar a fost acaparată de Stalin după cel de-al Doilea Război Mondial. Pe insulă se află instalații radar ucrainene.

În prezent ea face parte din teritoriul Ucrainei, dar în Hotărârea pronunţată la 3 februarie 2009, Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit, cu unanimitatea voturilor judecătorilor, traseul liniei de delimitare între platoul continental şi zonele economice exclusive ale celor două state, acordând României 9700 km² din zonă economică exclusivă din Marea Neagră, adică 79,34% din suprafaţa în dispută de cca. 12.200 km².

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook