foto: Nexta

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov și ministrul ucrainean de externe Dmitri Kuleba se vor întâlni în această sâptămână în Antalya, a anunțat ministrul turc de externe, Mevlüt Çavușoğlu.

Çavușoğlu a declarat luni că va lua parte la întâlnirea dintre Serghei Lavrov și Dmitri Kuleba , care va avea loc într-un “format trilateral”, în data de 10 martie.

Exprimându-și speranța că reuniunea “va fi un punct de cotitură” și un “pas important” spre pace și stabilitate, ministrul turc de externe a declarat că Ankara va “continua să depună eforturi pentru o pace durabilă”.

Turcia, care are legături strânse atât cu Rusia, cât și cu Ucraina, a încercat să se plaseze ca mediator între părțile aflate în conflict.

Președintele turc Tayyip Erdogan a vorbit duminică la telefon cu președintele rus Vladimir Putin și au discutat despre războiul din Ucraina.

“O încetare generală urgentă a focului ar facilita găsirea unei soluții politice și ar răspunde preocupărilor umanitare”, i-a transmis Erdogan lui Putin.

El l-a îndemnat pe Putin să permită crearea “urgentă” a unor coridoare umanitare în Ucraina, afirmând că el și liderul rus ar putea “deschide împreună calea păcii”.

De asemenea, Erdogan i-a spus lui Putin că Ankara este “pregătită să contribuie în toate modurile posibile la o rezolvare pașnică (a crizei)”.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook