Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova, a încetat din viață miercuri seara la vârsta de 83 de ani, potrivit Moldpres.

Născut în 1940 în satul Trifănești din raionul Florești, Snegur a fost un important om politic și om de stat din perioada de formare a Republicii Moldova. A absolvit Institutul Agricol din Chișinău în 1961 și a lucrat în domeniul agricol până în anii ’80, ocupând diverse funcții de conducere.

Intrarea sa în politică a avut loc în 1981, când a devenit prim-secretar al Comitetului Raional Edineț al Partidului Comunist din RSS Moldovenească. Din 1985 a fost secretar al Comitetului Central al aceluiași partid.

În anul 1989 a fost ales președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldovenești, iar apoi în 1990 președinte al Sovietului Suprem. La 3 septembrie 1990 a fost numit în funcția de președinte al RSS Moldova de către Parlament.

A deținut funcția de președinte până în 1996, jucând un rol important în procesul de declarare a independenței și recunoașterii statalității Republicii Moldova.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook