Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anuintat data la care campania de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 va începe. Totodată, ministrul Sănătăţii a precizat că starea de alertă va fi prelungită de pe data de 14 decembrie.

“Primii sunt cei din sistemul medical public şi privat. Avem aproape 550.000 de persoane în această cartografiere, urmând cei care sunt instituţionalizaţi, apoi cei care asigură bunăstarea şi buna funcţionare a societăţii. Sigur mă voi vaccina. Am repetat-o încă de la începutul acestei pandemii. Nu putem să ne imunizăm decât trecând prin boală sau făcând un vaccin. Tot acest an am aşteptat momentul în care să apară vaccinul. Acest vaccin a apărut, aşteptăm şi autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului. Sper să apară până de Crăciun şi atunci, din ianuarie să putem vaccina”, a declarat Nelu Tătaru.

“În acelaşi timp, ne vom raporta la fiecare localitate în parte. Avem acele restricţii, acele reguli impuse. În măsura în care avem o scădere în comunitate, nu vor interveni reguli suplimentare. În momentul în care vom avea o creştere a numărului de cazuri noi, pot interveni şi reguli suplimentare”, a afirmat Tătaru.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC pentru a candida la Primăria Constanța

Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), și-a anunțat demisia…

Putin susține că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 vor fi doborâte în Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri seară că Rusia nu are…

Germania legalizează consumul de canabis. Noua lege intră în vigoare de la 1 aprilie

Un proiect de lege pentru legalizarea marijuanei la nivel național în Germania…

Rusia spune că va monitoriza activitățile de la Kogălniceanu: “NATO se pregătește pentru un potențial conflict armat cu Rusia”

Ministerul rus de Externe a declarat astăzi că activitățile NATO în Europa…

Chinezii de la Xiaomi intră pe piața mașinilor electrice

Xiaomi, cunoscut producător chinez de smartphone-uri și electrocasnice, anunță lansarea sa pe…

Suspiciuni de fraudă cu fonduri UE: Acțiune în forță a Parchetului European în Galați și Constanța

Parchetul European (EPPO) a efectuat 12 percheziții în cadrul unei anchete care…

Avertizare Cod Galben de vânt în mai multe zone din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 28 martie, o atenționare Cod…

Gabriela Firea, despre candidatura la europarlamentare: ”Nu a fost viziunea mea despre viaţă, nu a fost proiectul vieţii mele”

Gabriela Firea, fost primar al Capitalei, a vorbit recent despre decizia sa…

Angajații din primării anunță grevă generală în perioada alegerilor

Sindicaliștii din administrația publică locală sunt deciși să declanșeze o grevă generală…