CNN a difuzat o înregistrare video care arată cum soldații ruși împușcă doi civili neînarmați la periferia capitalei ucrainene Kiev.

Ambii civili au murit în urma împușcăturilor nemiloase, care contravin regulilor de război ce interzic împușcarea civililor. CNN a identificat victimele. Una dintre ele este proprietarul reprezentanței de vehicule care a fost jefuită, a cărui familie nu dorește să fie numită. Cealaltă a fost Leonid Oleksiyovych Plyats, un bunic în vârstă de 68 de ani care lucra ca paznic acolo.

Înregistrarea video este compilată de mai multe camere din jurul proprietății și, deși nu are sunet, imaginile sunt clare. A fost o ucidere lașă, cu sânge rece, a doi oameni neînarmați, scrie CNN, care a verficat autenticitatea imaginilor.

Pe imagini se vede cum cinci soldați ruși sosesc și încearcă să pătrundă în curtea societății , trăgând în încuietori și spărgând geamuri.

În timp ce proprietarul se apropie cu mâinile ridicate, aceștia îl opresc și par să-l percheziționeze pentru a căuta arme. Apoi sosește paznicul și este și el percheziționat. Se pare că se poartă o conversație înainte ca soldații să se îndepărteze, iar cei doi civili încep să se întoarcă în biroul lor.
Apoi, cel puțin doi dintre soldați vin în spatele bărbaților și deschid focul. Ambii civili au fost uciși.

Sursa: CNN

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Israelul a efectuat un atac asupra Iranului, spun oficialii americani

Oficiali americani au confirmat că Israelul a efectuat lovituri aeriene împotriva Iranului,…

Polonia a arestat un bărbat suspectat că a spionat pentru Rusia pentru a ajuta la asasinarea lui Zelenski

Un cetățean polonez a fost arestat sub suspiciunea de spionaj în favoarea…

Directorul CIA, Bill Burns: Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului

Directorul CIA Bill Burns a avertizat joi că Ucraina riscă să piardă…

Apple elimină aplicațiile WhatsApp și Threads din App Store-ul său din China la ordinul guvernului

Gigantul tehnologic Apple a fost nevoit să elimine aplicațiile WhatsApp și Threads,…

Prognoza meteo: temperaturi sub mediile specifice sezonului și cantități mari de precipitații, săptămâna viitoare

Conform estimărilor meteorologilor, săptămâna următoare vom avea de-a face cu temperaturi mai…

SUA se opun prin veto rezoluției ONU pentru acordarea calității de membru cu drepturi depline Palestinei

Organizația Națiunilor Unite a discutat recent un proiect de rezoluție pentru acordarea…

Nu există niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, afirmă un înalt oficial iranian

Iranul nu are niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, a declarat…

Președintele CJ Călărași audiat la DNA Constanța

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost audiat vineri la sediul…

Ucraina: Nouă persoane, printre care trei copii, au murit în urma unui atac rusesc în regiunea Dnipropetrovsk

Nouă persoane au fost ucise în urma unor lovituri cu rachete rusești…