Oficialii ruși au declarat că cinci persoane care au încercat să pătrundă la granița Rusiei au fost ucise, potrivit presei de stat. Ministerul ucrainean de Externe și Ministerul Apărării au reacționat imediat și au declarat că afirmația rusă este “falsă”, adăugând că o declarație completă va fi publicată în scurt timp.

Potrivit unui comunicat al oficialilor ruși, trupele rusești și polițiștii de frontieră au împiedicat “sabotorii ucraineni” să încalce granița comună, iar vehicule armate ucrainene au fost distruse în regiunea rusă Rostov.

“O unitate a Districtului Militar Sud împreună cu o unitate de grăniceri a Serviciului Federal de Securitate al Rusiei au împiedicat un grup de sabotaj și recunoaștere de pe teritoriul Ucrainei să încalce frontiera de stat a Rusiei”, se arată în comunicat.

Agenția a adăugat că, în timpul schimbului de focuri, două vehicule de luptă de infanterie ale forțelor armate ucrainene au intrat pe teritoriul Rusiei pentru a-i evacua pe sabotori. Ambele vehicule de luptă ale infanteriei au fost lovite.

Cinci membri ai grupului au fost uciși, iar în rândul militarilor ruși nu s-au înregistrat victime, se mai arată în comunicat.

Anunțul vine la scurt timp după ce Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) a declarat că un obuz tras din Ucraina a lovit luni dimineață un post de frontieră rusesc din regiunea Rostov, distrugând complet clădirea, dar fără a provoca victime.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook