Parcarea în Mamaia și Constanța va deveni gratuită pe timpul nopții, a anunțat vineri primarul Constanței, Vergil Chițac.

Măsura vine în urma discuțiilor cu asociațiile din turism care s-au plâns că prețurile prea mari la parcare au alungat turiștii.

“Am luat decizia de a propune consilierilor locali o schimbare importantă în ceea ce privește implementarea regulamentului parcărilor din oraș: eliminarea obligativității plății locurilor de parcare din Constanța și Mamaia între orele 22:00 și 08:00. Având în vedere contextul economic în care ne aflăm, am luat această hotărâre din dorința de a mai scădea din presiunea care apasă pe umerii constănțenilor și a turiștilor care aleg să-și petreacă concediul în orașul nostru”, a scris Chițac într-un mesaj pe Facebook.

Potrivit primarului, noua propunere va fi supusă la vot în următoarea ședință de Consliu Local.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook