Senatul a adoptat, marți, creșterea indemnizațiilor președintelui, miniștrilor, parlamentarilor, primarilor, președinților de consilii județene și locale și majorarea sporurilor funcționarilor publici implicați în procesul legislativ, potrivit Europa Liberă.

Cu 91 de voturi pentru (PSD, PNL și UDMR) și 22 împotrivă (USR), senatorii români au dat undă verde proiectului ce ar vedea creșterea propriilor salarii cu 25%. Amendamentul privind majorarea salariilor a fost propus de senatorii UDMR Turos Lorand și Fejer Laszlo-Odon.

USR a cerut întoarcerea proiectului la comisie, pentru o săptămână, precizând că riscă să fie atacat din nou la CCR şi să fie respins de către judecători.

Propunerea USR a fost repinsă în plen, cu 54 de voturi împotrivă şi 35 de voturi pentru.

Judecătorii CCR au decis miercuri dimineața ca majorările salariale din sistemul public care urmau să se aplice demnitarilor, președinților de Consilii Județene, primari, parlamentari sunt neconstituționale. USR a depus în luna iunie două sesizări în aceste sens la Curtea Constituţională.

Potrivit noului Proiect de lege, un parlamentar va beneficia de o majorare cu 2.000 de lei a salariului brut, iar majorarea se va aplica de la 1 noiembrie 2022. Amendamentul va mări cu 25% inclusiv salariile și sporurile personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului, Consiliului Legislativ și Administrației Prezidențiale.

Senatorul PNL Virgil Guran a declarat după ședința de plen că „trebuie să învățăm să fim bogați și cinstiți”.

„În 90 l-am auzit pe Ion Iliescu cum spunea să fim săraci și cinstiți. Eu cred că trebuie să începem să învățăm să fim bogați și cinstiți și țara o va duce mai bine. Pentru mine nu mă avantajează o creștere de salariu că Dumnezeu m-a ajutat și am firma mea de 32 de ani și de acolo trăiesc, nu din ce se întâmplă la Parlament. Cred eu că trebuie să terminăm cu această gândire să nu se crească salariile la primari. Eu cred că trebuie să creștem cerințele pentru performanță și asta e foarte important”, a afirmat senatorul PNL.

Alte știri:  Angajații de la Registrul Comerțului au intrat în grevă japoneză

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Ciolacu spune că își va cere iertare tot restul vieții de la doctorul Cîrstoiu

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că își va cere iertare tot…

Un oficial Hamas afirmă că gruparea ar depune armele dacă se implementează o soluție cu două state

Un oficial politic de rang înalt al Hamas a declarat pentru The…

Un studiu arată că 60 de firme sunt responsabile pentru jumătate din poluarea cu plastic din lume

Un nou studiu arată că mai puțin de 60 de corporații multinaționale…

Aplicația TikTok suspendă o funcție de recompensare a utilizatorilor, după presiuni din partea Comisiei Europene

Aplicația video populară TikTok a anunțat că suspendă temporar o funcționalitate prezentă…

Decizia CSM de menținere a judecătoarei Popoviciu în dosarul 2 Mai a provocat nemulțumire e în rândul părinților victimelor

Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu să…

Zeci de locuitori evacuați preventiv după surparea unei străzi în Slănic Parhova

O situație alarmantă a avut loc astăzi în localitatea Slănic din județul…

Petre Roman și Voican Voiculescu, chemați la Parchet pentru a li se aduce acuzațiile în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat astăzi dimineață la sediul Parchetului General,…

Ucraina folosește rachete cu rază lungă de acțiune furnizate în secret de SUA pentru a lovi zonele controlate de Rusia

Statele Unite ale Americii au furnizat în secret Ucrainei rachete balistice cu…

Guvernul adoptă o hotărâre pentru plata pensiilor înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că Guvernul va adopta o hotărâre…