Parlamentul European a cerut astăzi interzicerea utilizării de către autorități a tehnologiei de recunoaștere facială în locurile publice și a poliției predictive, o practică controversată care implică utilizarea instrumentelor de inteligență artificială în speranța profilării potențialilor infractori înainte ca o crimă să fie comisă.

Într-o rezoluție adoptată covârșitor în favoare, deputații europeni au cerut, de asemenea, interzicerea bazelor de date private de recunoaștere facială, precum cele utilizate de controversata companie Clearview AI. Parlamentul susține, de asemenea, inițiativa Comisiei Europene în proiectul său de lege privind AI de a interzice sistemele de notare socială, precum cele lansate de China care evaluează încrederea cetățenilor pe baza comportamentului lor.

„Acesta este un câștig uriaș pentru toți cetățenii europeni”, a spus Petar Vitanov (S&D), autorul rezoluției, potrivit Politico.

Rezoluția trimite un semnal puternic cu privire la modul în care Parlamentul va vota probabil în viitoarele negocieri ale Legii AI. Propunerea de lege a Comisiei Europene restricționează utilizarea identificării biometrice la distanță – inclusiv a tehnologiei de recunoaștere facială – în locurile publice, cu excepția cazului în care este vorba de combaterea infracțiunilor „grave”, cum ar fi răpirile și terorismul.

Negociatorul principal al Legii AI, Brando Benifei (S&D) și aproape toți co-negociatorii săi din alte grupuri politice din Parlament au solicitat interzicerea generală a recunoașterii faciale. Acest lucru este în contrast puternic cu politicile puse în aplicare în unele țări membre ale UE, care sunt dornice să folosească aceste tehnologii pentru a-și consolida aparatele de securitate.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook