Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis, joi, că se fac mai multe percheziții la Administraţia Bazinală a Apelor Prut -Bârlad, la Primăria Victoria şi Primăria Vatra Moldoviţei, după scandalul de la Apele  Române.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, săvârşite în perioada martie 2020-2021.

În cursul zilei de 11 februarie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la 3 instituții publice situate pe raza județelor Iași și Suceava.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Inspectoratelor de Jandarmi Județene Iași și Suceava. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Vă reamintim că în urmă cu doua săptămâni, jurnaliștii de la Recorder.ro, au prezentat cazul unei tinere angajată pe o funcție cheie, la ABA Prut-Bârlad. Aceasta a fost angajată după o serie de presiuni politice, după ce a lucrat cinci ani că ospătăriţă într-un club.

Mai exact, directorul Petru Avram, vicepreședinte PNL Iași, a cerut angajarea unei tinere, la departamentul care se ocupă apărarea inundațiilor, deși aceasta nu știe ce înseamnă nici măcar debitul apei și nici măcar cum se deschide un computer, chiar dacă este absolventă a unei facultăți de chimie.

Urmăresțe-ne pe Google News, Facebook sau Telegram
Alte articole

Constanța: Felicia Ovanesian a demisionat din funcția de city manager

Felicia Ovanesian a demisionat marți din funcția de city manager al municipiului…

CPI, îngrijorată de “amenințările” Rusiei cu privire la mandatul de arestare al lui Putin

Curtea Penală Internațională (CPI) și-a exprimat îngrijorarea cu privire la “amenințările” din…

Primăria Constanța anunță că orașul a intrat în cursa pentru “Destinația anului 2023”

Primăria Constanța a solicitat sprijinul constănțenilor și al turiștilor pentru a obține…

Medvedev: Orice încercare de a-l aresta pe Putin ar fi o declarație de război împotriva Rusiei

Dmitri Medvedev a declarat că orice încercare de arestare a președintelui rus…

Marina americană respinge afirmația Chinei că o navă de război a intrat “ilegal” într-o parte a Mării Chinei de Sud

Marina Statelor Unite a respins afirmațiile Chinei potrivit cărora un distrugător american…

Președintele Klaus Iohannis critică Comisia Europeană pentru decizia de a aloca doar 10 milioane euro producătorilor români de cereale

Președintele Klaus Iohannis a criticat Comisia Europeană pentru decizia de a aloca…

Ucraina va lansa “foarte curând” o contraofensivă în Bakhmut, afirmă șeful forțelor terestre ucrainene

Trupele ucrainene din Bakhmut vor lansa o contraofensivă “foarte curând”, a declarat…