Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pun în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală.
Perchezițiile sunt efectuate în municipiul București, la locuințele a două persoane fizice, cercetate pentru comiterea faptelor și la sediile a două persoane juridice, care au ca obiect de activitate prestarea de servicii medicale.
Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada august 2020 – ianuarie 2024, un bărbat ar fi efectuat intervenții chirurgicale estetice și reconstructive, în urma cărora ar fi rezultat vătămarea corporală a zece persoane.
Prejudiciul cauzat în dosar este de 1.978.000 de euro.
Potrivit unor surse, este vorba despre medicul Shamieh Hussein, cunoscut în lumea mondenă drept „medicul vedetelor”. Acesta este acuzat de zeci de foste paciente că a efectuat mai multe intervenții chirurgicale estetice care s-au soldat cu complicații și vătămări fizice.
Până în prezent, au fost identificate 10 persoane care au suferit în urma unor astfel de operații nereușite și care l-au dat în judecată pe doctor, cerând daune de aproape 2 milioane de euro.