La data de 26.11.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice au efectuat un număr de 28 de percheziții domiciliare, pe raza județului Suceava, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și complicitate la contrabandă.

În cauză s-a reținut faptul că, pe raza județului Suceava, s-a constituit și a acționat o grupare infracțională specializată în comiterea infracțiunii de contrabandă calificată, grupare care în perioada 2019 – 2020, ar fi introdus în mod ilegal pe teritoriul României aproximativ 11.000.000 de țigarete provenite din contrabandă, pe care ulterior le-au comercializat pe piața internă.

Introducerea țigaretelor s-a realizat prin trecerea acestora peste ”frontiera verde” cu Republica Ucraina, prin locuri stabilite anterior, situate pe raza județului Suceava, beneficiind în acest sens și de sprijinul unor polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, cooptați în activitatea infracțională de către membrii grupări. Aceștia ar fi avut rolul de a le furniza liderilor grupării informații cu privire la dispunerea patrulelor pe sectoarele de frontieră și la intervalele orare în care sunt executate misiunile pe fiecare segment de frontieră în parte, eliberând astfel culoarele de graniță pretabile pentru introducerea în țară și preluarea țigaretelor de contrabandă.

Prin activitatea infracțională derulată de membrii acestei grupări infracționale, s-a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă totală de aproximativ 1.600.000 de euro, reprezentând accizele și TVA.

La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 18 persoane.
Suportul de specialitate este asigurat de Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Suceava, Neamț, Bacău, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, al specialiștilor Direcției Generale a Vămilor, dar și al polițiștilor de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Urmăresțe-ne pe Google News, Facebook sau Telegram
Alte articole

Armata americană a efectuat raiduri aeriene în Siria după ce un atac cu dronă a ucis un contractor american

Statele Unite au efectuat joi raiduri aeriene împotriva milițiilor susținute de Iran…

Kievul reacționează la propunerea de lege a Dianei Șoșoacă privind anexarea unor teritorii ale Ucrainei de către România

Ucraina a anunțat că inițiază impunerea de sancțiuni împotriva senatoarei Diana Șoșoacă,…

Pescuit ilegal în Marea Neagră: Trei pescadoare bulgărești au fost depistate în zona economică exclusivă a României

Trei pescadoare au fost interceptate în zona economică exclusivă a României, în…

Ciucă: Guvernul va aproba săptămâna viitoare plafonarea prețurilor polițelor RCA

Guvernul României a anunțat că va aproba săptămâna viitoare un proiect de…

Memento Mori de la Depeche Mode: un tribut frumos și emoționant adus lui Andrew “Fletch” Fletcher

Cel de-al 15-lea album de studio al trupei Depeche Mode, Memento Mori,…

Patriarhul Bartolomeu: Biserica rusă are o parte de vină pentru “crimele” din Ucraina

Șeful creștinilor ortodocși din întreaga lume, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, a criticat Biserica…

Un avion Tarom a aterizat de urgență la Istanbul în urma unei alerte cu bombă

Un avion Tarom cu destinația București a fost nevoit să aterizeze de…

ASF a retras proiectul de plafonare a prețurilor la polițele RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a retras proiectul referitor la plafonarea prețurilor la…

Coreea de Nord susține că a testat o dronă capabilă să transporte încărăctură nucleară, care poate crea un “tsunami radioactiv”

Coreea de Nord a afirmat vineri că a testat o dronă subacvatică…