Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că până miercuri dimineață 2.098 de români au cerut sprijin consulatelor pentru a reveni în țară, după ce compania aeriană Blue Air a anulat toate zborurile până luni.

Guvernul a activat celula de criză și a pus la dispoziție un număr de telefon (0040751084537) prin care cei vizați pot solicita sprijin pentru a fi ajutați să ajungă în țară cu avioanele TAROM.

De asemenea, TAROM va primi 5 milioane de lei de la bugetul de stat ca să-i aducă acasă pe românii rămași în aeroporturi. 

“Este o situație profund nefuncțională, am văzut că pe toate aeroporturile sunt probleme, si sunt probleme cu asigurarea la timp a zborurilor, am văzut că unele au fost anulate. Este clar o situație dificilă, subliniez că toate minsterele, toate instituțiile de linie trebuie să se coordoneze pentru a-i aduce pe cetățenii români în țară,” a declarat premierul Ciucă, în deschiderea ședinței de guvern.

“Toate aceste demersuri trebuie făcute cu respectarea legii și toate fondurile alocate de la bugetul de stat trebuie recuperate de la compania care a generat această situație. Rog ANPC să monitorizeze întregul proces, iar la nivelul ministerelor de linie să asigurăm monotorizarea tuturor structurilor care au fost nominalizate să se ocupe de această situație”, a spus Ciucă.

Blue Air a anunţat marţi sistarea tururor zborurilor programate să decoleze de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022, după ce Administraţia pentru Fondul de Mediu a dispus blocarea conturilor sale, din cauza unor datorii de peste 28 de milioane de lei.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Indonezia a emis o alertă de tsunami după ce un vulcan a erupt pe o insulă îndepărtată

Vulcanul Ruang de pe o insulă îndepărtată din Indonezia a erupt în…

Parlamentarii din Turcia au scandat “Moarte Israelului” in timpul discursului președintelui Erdogan

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ținut un discurs controversat în Parlamentul…

Femeie arestată după ce a dus un cadavru într-o bancă din Brazilia pentru a semna un împrumut

O femeie din Brazilia a fost arestată după ce a încercat să…

Cancelarul german îl îndeamnă pe Xi Jinping să facă presiuni asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Șeful guvernului german, Olaf Scholz, a declarat după întrevederea avută marți cu…

Lovirea instalațiilor nucleare iraniene “este pe masă”, afirmă un fost director al Mossadului

Fostul director de informații al agenției israeliene de spionaj Mossad spune că…

O altă dronă a fost observată deasupra Aeroportului Mihail Kogalniceanu

Militarii de la Baza Militară “Mihail Kogălniceanu” au raportat miercuri, 17 aprilie,…

Explozie într-un bloc din Craiova: Echipele de intervenție reiau acțiunile de căutare

Echipele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au reluat…

Un nou termen al procesului în care este judecat Vlad Pascu

Astăzi are loc un nou termen în procesul penal care îl vizează…

Germania a arestat doi bărbați suspectați de spionaj în favoarea Rusiei. Plănuiau atentate la baze militare americane

Germania a arestat doi cetățeni cu dublă cetățenie germano-rusă, fiind suspectați că…