Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în portbagajul unui autoturism, suma de 483.740 lire sterline, bani pe care un cetăţean turc  intenţiona să îi scoată din ţară, fără să respecte normele legale.

În data de 05.09.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, pe sensul de ieșire din  ţară,  un cetățean român, șofer al autoturismului marca BMW, înmatriculat în România, însoțit de un pasager, un cetățean turc, în vârstă de 57 de ani, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Acţionând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, în portbagajul mașinii au fost descoperite mai multe cutii din carton, lipite cu bandă adezivă, în care se aflau mai multe bancnote de lire sterline, în sumă de totală de 483.740 lire sterline.

La cercetări, cetățeanul turc a declarat că banii îi aparțin, însă nu poate prezenta documente care să ateste acest fapt, respectiv să justifice proveniența acestora.

Deoarece există suspiciuni cu privire la legalitatea provenienței și destinația  banilor, întreaga sumă de bani a fost ridicată în vederea continuării verificărilor, iar în cauză se derulează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale.  

Sursa: Politia de Frontieră

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Putin susține că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 vor fi doborâte în Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri seară că Rusia nu are…

Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC pentru a candida la Primăria Constanța

Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), și-a anunțat demisia…

Suspiciuni de fraudă cu fonduri UE: Acțiune în forță a Parchetului European în Galați și Constanța

Parchetul European (EPPO) a efectuat 12 percheziții în cadrul unei anchete care…

Germania legalizează consumul de canabis. Noua lege intră în vigoare de la 1 aprilie

Un proiect de lege pentru legalizarea marijuanei la nivel național în Germania…

Rusia spune că va monitoriza activitățile de la Kogălniceanu: “NATO se pregătește pentru un potențial conflict armat cu Rusia”

Ministerul rus de Externe a declarat astăzi că activitățile NATO în Europa…

Avertizare Cod Galben de vânt în mai multe zone din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 28 martie, o atenționare Cod…

Chinezii de la Xiaomi intră pe piața mașinilor electrice

Xiaomi, cunoscut producător chinez de smartphone-uri și electrocasnice, anunță lansarea sa pe…

Gabriela Firea, despre candidatura la europarlamentare: ”Nu a fost viziunea mea despre viaţă, nu a fost proiectul vieţii mele”

Gabriela Firea, fost primar al Capitalei, a vorbit recent despre decizia sa…

Angajații din primării anunță grevă generală în perioada alegerilor

Sindicaliștii din administrația publică locală sunt deciși să declanșeze o grevă generală…