4.9767 RON 4.7940 RON 96,135.00 USD
Constanța: -4°C București: -3°C

Polițiștii au oprit o logodnă în satul de vacanță din Constanta

Administratorul unui restaurant din Satul de Vacanţă din Constanţa, dar şi organizatorul petrecerii de logodnă care se desfăşura, sâmbătă seară, în respectivul local, au fost amendaţi cu câte 3.000 de lei pentru nerespectarea prevederile legale referitoare la unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19″, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Echipajul de interventie a constatat ca este vorba despre o logodna, care se desfasura cu participarea a peste 30 de persoane, incalcandu-se astfel prevederile HG 856/2020 privind prelungirea starii de alerta, prin care este interzisa organizarea de evenimente private (nunti, botezuri, mese festive).

Poliţişti din cadrul Secţiei 1 Constanţa şi jandarmi ai GMJ Tomis Constanţa, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la un local din Satul de Vacanţă, ar avea loc un eveniment privat cu participarea mai multor persoane, care nu ar fi respectat prevederile legale referitoare la unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19″, a transmis inspectoratul Judetean de Politie Constanta

Total
0
Share