Viktor Orbán, premierul de extremă dreapta al Ungariei, a ținut recent un discurs în care a atacat “amestecul” dintre rasele europene și cele non-europene. Acest discurs a stârnit indignarea atât a partidelor de opoziție, cât și a liderilor europeni, scrie The Guardian.
„Noi (ungurii) nu suntem o rasă mixtă … și nu vrem să devenim o rasă mixtă”, a declarat Orbán, sâmbătă ,la Băile Tuşnad. El a adăugat că țările în care se amestecă europeni și non-europeni nu mai sunt „națiuni”.
Orbán a făcut aceste remarci în timpul unui discurs anual de referință la Băile Tușnad, unde a lansat anterior idei politice sau direcții ideologice majore. A fost acolo, în 2014, când a spus pentru prima dată că vrea să construiască o “democrație iliberală” în Ungaria.
Anul acesta, Orbán a ținut un discurs apocaliptic în care a prezis declinul Occidentului și a profețit “un deceniu de pericol, incertitudine și război”. De asemenea, el a criticat aspru sprijinul militar occidental pentru Ucraina, poziționându-se drept cel mai important aliat al Moscovei în interiorul Uniunii Europene.
“Cu cât mai multe arme moderne le oferă NATO ucrainenilor, cu atât mai mult rușii vor împinge linia frontului înainte… Ceea ce facem noi este să prelungim războiul”, a declarat Orbán în timpul unui discurs de sâmbătă.
Ungaria este membră a NATO, dar Orbán, de extremă dreapta, are de mult timp relații calde cu Putin și a petrecut cinci ore la Moscova discutând cu liderul rus în februarie, cu puțin timp înainte de invazia rusă. Discursul a avut loc la două zile după ce ministrul său de externe a făcut o călătorie surpriză la Moscova pentru discuții și îl plasează cu mult în afara consensului european privind războiul.
Orbán a declarat că sarcina Occidentului nu ar trebui să fie aceea de a spera la o victorie ucraineană, ci de a media un acord de pace. “Nu ar trebui să fim de partea Rusiei sau a Ucrainei, ci între cele două”, a spus el, adăugând că politica de impunere a sancțiunilor asupra Rusiei nu a funcționat.
Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, a descris afirmațiile lui Orbán drept “propagandă rusă”.
Europarlamentarul român Alin Mituța a răspuns și el cu furie la comentariile lui Orbán. “Să vorbești despre “puritate” rasială sau etnică, mai ales într-o regiune atât de mixtă cum este Europa Centrală și de Est, este pur delirant și periculos. La fel este și domnul Orban”, a scris el pe Twitter.
Sursa: The Guardian