Preotul care a botezat copilul decedat ulterior la Suceava este suspendat de la slujire pe parcursul anchetei care se desfăşoară, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, relatează Agerpres.

El a precizat că orice detaliu legat de cazul respectiv poate fi solicitat Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, unde se desfăşoară ancheta.

Budeanu a precizat că miercuri va avea loc o şedinţă la Arhiepiscopie în cadrul căreia vor fi vizionate înregistrările de la ritualul de botez. Totodată, se aşteaptă rezultatul necropsiei, vor fi trase concluzii şi se vor decide măsuri faţă de preotul în cauză.

″El s-a autosuspendat înainte ca noi să luăm aşa o decizie. Mâine (miercuri – n.r.) vom avea şedinţă şi acolo vom discuta şi vom vedea şi înregistrările. O parte din ele le-am văzut deja, dar vrem să vedem integral. (…) Aşteptăm necropsia. Trebuia să fie gata, dar am vorbit cu tatăl copilaşului şi vor mai veni nişte experţi din ţară. Mai durează puţin rezultatul necropsiei″⁣, a spus Budeanu.

Un copil în vârstă de o lună şi jumătate a decedat, luni, la spital, după ce a făcut stop cardio-respirator duminică, în urma ritualului de botez ce a avut loc la Biserica “Sf. Constantin şi Elena” din Suceava, în timpul căruia ar fi fost complet scufundat în apă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Dan Teodorovici, bebeluşul a fost găsit în stop cardio-respirator de echipajul SMURD care a intervenit la faţa locului, l-a resuscitat şi apoi l-a transportat la spital.

Urmăresțe-ne pe Google News, Facebook sau Telegram
Alte articole

Ambasadorul Poloniei în Franța: Polonia va fi nevoită să intre în război dacă Ucraina nu reușește să se apere singură

Ambasadorul Poloniei în Franța, Jan Emeryk Rościszewski, a declarat într-un interviu că…

Kim Jong Un face apel la pregătirea unui atac nuclear împotriva SUA și Coreei de Sud

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că țara sa ar trebui…

Președintele chinez va sosi astăzi la Moscova

Președintele chinez Xi Jinping urmează să se întâlnească astăzi la Moscova cu…

Banca elvețiană UBS a preluat Credit Suisse pentru aproape 3,25 miliarde de dolari

Gigantul bancar UBS a preluat Credit Suisse pentru aproape 3,25 miliarde de…