Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat marţi că va lupta ca România să se alăture Schengen în anul 2023.

Roberta Metsola a făcut aceste declarații în cadrul evenimentului “Împreună suntem Europa” organizat de Biroul PE în România, în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.

„Aş fi sperat să vin aici la o săptămână după luarea unei decizii pozitive pentru România. României nu ar trebui să i se permită să intre în Schengen, ar trebui să primească ce merită, adică intrarea în Schengen care oricum s-ar produce prea târziu. România de ani de zile îndeplineşte cerinţele şi face tot ceea ce fac toţi cetăţenii Uniunii Europene. Eu, în această zi şi jumătate de când sunt aici, am simţit frustrare, dezamăgire, dar aş vrea să transform aceste sentimente în optimism şi speranţă, care stau la baza solidarităţii manifestate de România. (…) Eu am spus mai demult că vreau şi că voi lupta şi colegii mei de la Parlament pot să confirme acest lucru ca România să se alăture Schengen în 2023. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă acest lucru nu se va întâmpla. Nici nu vreau să mă gândesc la acest lucru”, a spus preşedintele Parlamentului European.

„Vom avea alegeri pentru Parlamentul European în 2024. Dumneavoastră ca cetăţeni în 2024 va trebui să veniţi şi să votaţi reprezentanţii în Parlamentul European. Atunci veţi şti că noi am făcut tot ceea ce ne-a stat în putere ca să ne asigurăm că România devine membru Schengen. A venit momentul. Solidaritatea pe care aţi manifestat-o dumneavoastră trebuie să vi se întoarcă, să fie manifestată şi ea faţă de dumneavoastră”, a afirmat șefa PE.

Alte știri:  Raport CSAT: Rusia a intensificat operațiunile de spionaj pe teritoriul României
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Prognoza meteo: temperaturi sub mediile specifice sezonului și cantități mari de precipitații, săptămâna viitoare

Conform estimărilor meteorologilor, săptămâna următoare vom avea de-a face cu temperaturi mai…

Nu există niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, afirmă un înalt oficial iranian

Iranul nu are niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, a declarat…

Președintele CJ Călărași audiat la DNA Constanța

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost audiat vineri la sediul…

Ucraina: Nouă persoane, printre care trei copii, au murit în urma unui atac rusesc în regiunea Dnipropetrovsk

Nouă persoane au fost ucise în urma unor lovituri cu rachete rusești…