Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind promulgarea legii de modificare a Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, prin care primarii de sector şi ai municipiilor reşedinţă de judeţ pot beneficia de informaţii din domeniul securităţii naţionale.

Potrivit noilor modificări, vor beneficia de informări primarii de sector din Capitală, precum și primarii de municipii de reședință de județ, alături de prefecți, primarul general al Capitalei și președinteții de consilii județene.

Informaţiile pentru securitatea naţională obţinute din străinătate de Serviciul de Informaţii Externe sunt exceptate de la dispoziţiile prevăzute în lege.

Iniţiatorii acestei legi sunt mai mulţi parlamentari ai PNL şi PSD.

„Legislaţia din domeniul securităţii naţionale a fost concepută să corespundă necesităţilor de securitate ale României de la începutul anilor ’90. Ultima modificare şi completare a Legii 51/1991 privind securitatea naţională a României a fost publicată în Monitorul Oficial 190 din 18 martie 2014. Realitatea practică a ultimilor ani arată că atât primarii de sectoare ai municipiului Bucureşti, cât şi primarii municipiilor reşedinţă de judeţ au în gestiune obiective de interes cu impact în zona securităţii naţionale, administrarea patrimoniului unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a unor fonduri importante cu implicaţii în zona de securitate naţională”, motivează iniţiatorii. 

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Israelul a efectuat un atac asupra Iranului, spun oficialii americani

Oficiali americani au confirmat că Israelul a efectuat lovituri aeriene împotriva Iranului,…

Polonia a arestat un bărbat suspectat că a spionat pentru Rusia pentru a ajuta la asasinarea lui Zelenski

Un cetățean polonez a fost arestat sub suspiciunea de spionaj în favoarea…

Directorul CIA, Bill Burns: Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului

Directorul CIA Bill Burns a avertizat joi că Ucraina riscă să piardă…

Prognoza meteo: temperaturi sub mediile specifice sezonului și cantități mari de precipitații, săptămâna viitoare

Conform estimărilor meteorologilor, săptămâna următoare vom avea de-a face cu temperaturi mai…

Apple elimină aplicațiile WhatsApp și Threads din App Store-ul său din China la ordinul guvernului

Gigantul tehnologic Apple a fost nevoit să elimine aplicațiile WhatsApp și Threads,…

SUA se opun prin veto rezoluției ONU pentru acordarea calității de membru cu drepturi depline Palestinei

Organizația Națiunilor Unite a discutat recent un proiect de rezoluție pentru acordarea…

Nu există niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, afirmă un înalt oficial iranian

Iranul nu are niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, a declarat…

Președintele CJ Călărași audiat la DNA Constanța

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost audiat vineri la sediul…

Ucraina: Nouă persoane, printre care trei copii, au murit în urma unui atac rusesc în regiunea Dnipropetrovsk

Nouă persoane au fost ucise în urma unor lovituri cu rachete rusești…