Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a primarului municipiului Mangalia, Radu Cristian, pentru abuz în serviciu în formă continuată. Alături de Cristian Radu au mai fost trimiși în judecată șase funcționari din primărie și un avocat din cadrul Baroului București.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, primarul Radu Cristian ar fi încheiat cu o societate de avocatură reprezentată de un inculpat avocat în cadrul Baroului București, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistența juridică și reprezentarea primăriei în dosarele aflate pe rolul instanțelor judecătorești și altor organe judiciare sau jurisdicționale. Conform acuzațiilor, aceste contracte ar fi fost încheiate în condiții nelegale, deoarece la nivelul primăriei existau deja contracte de asistență juridică încheiate cu o altă societate de avocatură, în care onorariile erau de peste 200 de ori mai mici față de cele din noile contracte.

Pentru a organiza procedurile formale de achiziție a serviciilor judiciare menționate mai sus, primarul ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat diverse acte, cum ar fi referate de necesitate sau caiete de sarcini.

Potrivit comunicatului de presă emis de DNA, în urma acestor demersuri, primăria a fost prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei.

Primăria Municipiului Mangalia nu se va constitui parte civilă în procesul penal.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Constanța, cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Cine sunt inculpații

RADU CRISTIAN, la data faptelor și în prezent primar al municipiului Mangalia, județul Constanța, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată
BOIŢĂ PETRINA, la data faptelor secretar al municipiului Mangalia, județul Constanța,
DUMITRANA ROMULUS, la data faptelor administrator public al municipiului Mangalia, județul Constanța și persoană delegată cu atribuţii de Primar,
CĂLIN DIDI GEORGE, la data faptelor director în cadrul Direcţiei juridice şi de administraţie publică locală şi ulterior director în cadrul Direcţiei de achiziţii publice şi programe de dezvoltare din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
VLĂDESCU DANIEL, la data faptelor șef al Serviciului Juridic din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
FOTIN DIANA-IONELA, la data faptelor Director al Direcţiei de Management Fiscal şi Control din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
NEGRU MARIA, la data faptelor funcționar în cadrul Compartimentului Control Financiar Preventiv Propriu al Primăriei Municipiului Mangalia,
Avocat în cadrul Baroului București,
toți pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Alte știri:  Independentul Andrei Popescu, susținut de Partidul Verde pentru Primăria Constanța
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook