Primarul din Ștefăneștii de Jos și ceilalți doi bărbați reținuți pentru 24 de ore, joi seară, după ce au fost acuzați că au violat o fată de 12 ani, în urmă cu patru ani, au fost puși în libertate. Procurorul de caz a decis revocarea măsurii luate de polițiști, potrivit unui comunicat transmis de Poliția Buftea.

În urma acestor rețineri, polițiștii au mers astăzi la procurorul de caz de la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Buftea cu propunere de arestare preventivă pentru cei trei pentru a se merge în instanță, pentru ca un judecător să hotărască dacă aceștia trebuie să rămână în următoarele 30 de zile după gratii sau nu. Procurorul de caz nu și-a însușit propunerea poliției și nu a acceptat să meragă în instanță cu solicitare de arestare preventivă pe numele celor trei.

”La data de 11.06.2021, dosarul afost înaintat unităţii de parchet cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi de luare a măsurii arestării preventive, suspecţii fiind sub puterea măsurii preventive a reţinerii. Prin ordonanţa procurorului din aceeaşi dată a fost respinsă propunerea organelor de cercetare penală şi a fost respinsă măsura reţinerii, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza acesteia, urmând ca cercetările să fie continuate cu suspecţii în stare de libertate”, a transmis vineri Parchetul Judecătoriei Buftea.

Joi seară, IPJ Ilfov a anunţat că, în urma probatoriului administrat, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov au reţinut 3 persoane, bănuite de comiterea faptelor cercetate.

Una dintre persoanele reţinute este primarul din Ştefăneştii de Jos, Robert Ştefan, acuzat de act sexual cu minor şi influenţare.

Alte știri:  Biserica Ortodoxă Rusă declară "război sfânt" împotriva Ucrainei şi Occidentului

Robert Ştefan este bănuit că ar fi violat o fată de numai 12 ani, care a şi născut un copil.

Abuzurile s-ar fi petrecut în 2018, iar copila ar fi fost ameninţată pentru a păstra tăcerea.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Israelul a efectuat un atac asupra Iranului, spun oficialii americani

Oficiali americani au confirmat că Israelul a efectuat lovituri aeriene împotriva Iranului,…

Polonia a arestat un bărbat suspectat că a spionat pentru Rusia pentru a ajuta la asasinarea lui Zelenski

Un cetățean polonez a fost arestat sub suspiciunea de spionaj în favoarea…

Directorul CIA, Bill Burns: Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului

Directorul CIA Bill Burns a avertizat joi că Ucraina riscă să piardă…

Prognoza meteo: temperaturi sub mediile specifice sezonului și cantități mari de precipitații, săptămâna viitoare

Conform estimărilor meteorologilor, săptămâna următoare vom avea de-a face cu temperaturi mai…

Apple elimină aplicațiile WhatsApp și Threads din App Store-ul său din China la ordinul guvernului

Gigantul tehnologic Apple a fost nevoit să elimine aplicațiile WhatsApp și Threads,…

SUA se opun prin veto rezoluției ONU pentru acordarea calității de membru cu drepturi depline Palestinei

Organizația Națiunilor Unite a discutat recent un proiect de rezoluție pentru acordarea…

Nu există niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, afirmă un înalt oficial iranian

Iranul nu are niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, a declarat…

Președintele CJ Călărași audiat la DNA Constanța

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost audiat vineri la sediul…

Ucraina: Nouă persoane, printre care trei copii, au murit în urma unui atac rusesc în regiunea Dnipropetrovsk

Nouă persoane au fost ucise în urma unor lovituri cu rachete rusești…