Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicită arestarea a 21 de persoane, printre care se numără și fostul mercenar Horațiu Potra, acuzat de tentativă la infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Ancheta, declanșată în urma a 47 de percheziții efectuate în județele Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj, vizează o serie de infracțiuni, inclusiv tentativă la infracțiunea de acțiuni contra ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, operațiuni ilegale cu articole pirotehnice și instigare publică. Pedeapsa pentru acțiunile contra ordinii constituționale poate ajunge până la 20 de ani de închisoare.
Din cei 21 de inculpați, 18 au fost reținuți pentru 24 de ore și audiati la Parchetul General. Procurorii au formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile atât pentru cei reținuți, cât și pentru trei inculpați dați în urmărire generală, printre care și Horațiu Potra. Propunerea va fi înaintată judecătorului de drepturi și libertăți.
Printre cei reținuți se află apropiați ai lui Potra, inclusiv membri ai grupării sale, angajați ai firmelor sale, precum și șoferul său personal. Ancheta se concentrează pe activitățile grupării, suspectate de implicare în organizarea unor proteste violente, inclusiv un protest din decembrie 2024 în zona Catedralei Mântuirii Neamului.