Transportatorii de marfă protestează, vineri, urmând să circule cu viteză redusă, după-amiază, pe cele mai importante artere din țară.

Protestul vine ca urmare a controalelor ANAF, care consideră că diurna șoferilor de camioane de la firmele românești trebuie impozitată.

Firmele de transport marfă sunt nemulțumite și de intenția Ministerului Transporturilor de a modifica modul de calcul al taxei de drum, rovinieta.

Aceasta ar urma să se plătească la kilometru și în funcție de norma de poluare, şi nu raportat la perioadă, așa cum este acum.

“După ce a fost lăsată pe cont propriu de ani de zile şi a dus greul economiei pe timpul pandemiei, industria transporturilor este hărţuită de autorităţile de control fiscale, care au decis reîncadrarea diurnelor acordate şoferilor ca venituri de natură salarială şi impozitarea acestora cu impozit pe venit şi contribuţii sociale. Controalele se efectuează, în cele mai multe cazuri, pe ultimii cinci ani, astfel că valoarea deciziilor de impunere rezultate se ridică la câteva milioane de euro la firmele cu parcuri în jur de 100 de camioane, depăşind cu mult cifra de afaceri pe 2-3 ani a acestor firme. Cu alte cuvinte, vorbim de sume imense, pe care în majoritatea cazurilor firmele sancţionate nu au fonduri din care să le achite”, se arată într-un comunicat al asociaţiilor patronale din sector.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Germania a arestat trei persoane suspectate că au furnizat tehnologie Chinei

Autoritățile germane au arestat trei persoane suspectate că au furnizat informații despre…

România și Coreea de Sud întăresc cooperarea în domeniul apărării și al situațiilor de urgență

În cadrul vizitei oficiale a președintelui Klaus Iohannis în Coreea de Sud,…

Decizie finală în dosarul Berbeceanu: Procurorul care a instrumentat cazul, găsit nevinovat de ÎCCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat o decizie importantă luni…

Polonia este “pregătită” să găzduiască arme nucleare NATO, afirmă președintele Duda

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că Polonia este pregătită să găzduiască…

Coaliția renunță la Cîrstoiu. Firea și Burduja candiză separat din partea PSD și PNL la Primăria Capitalei

Coaliția de guvernare formată din PSD și PNL a decis în cadrul…

Sănătatea precară a lui Kadîrov îl forțează pe Putin să caute un succesor

Ramzan Kadîrov, liderul republicii ruse Cecenia, suferă de necroză pancreatică, o boală…

Aproape 80% dintre tinerii taiwanezi spun că vor lupta împotriva unei invazii chineze

Potrivit unui studiu efectuat de World Values Survey, 77% dintre tinerii din…