Kremlinul a anunțat că președintele Vladimir Putin se va întâlni vineri cu mamele militarilor care luptă în Ucraina, în timp ce invazia rusă intră în cea de-a zecea lună, potrivit Reuters.

“În ajun de Ziua Mamei, care este sărbătorită în Rusia în ultima duminică din noiembrie, Vladimir Putin se va întâlni cu mamele militarilor care participă la operațiunea militară specială”, a precizat Kremlinul într-un comunicat.

Kremlinul a precizat că Putin se va întâlni cu mamele rezerviștilor chemați la luptă, precum și cu soldații profesioniști ai forțelor armate.

Sute de mii de soldați ruși au fost trimiși să lupte în Ucraina – inclusiv o parte din cei peste 300.000 de rezerviști care au fost chemați în cadrul unei mobilizări anunțate de Putin în septembrie.

Putin a declarat că nu regretă lansarea a ceea ce el numește “operațiunea militară specială” a Rusiei împotriva Ucrainei și prezintă războiul drept un moment de cotitură în care Rusia a ținut piept în sfârșit unei hegemonii occidentale arogante, după zeci de ani de umilință în anii care au trecut de la căderea Uniunii Sovietice în 1991.

Războiul din Ucraina a ucis și rănit zeci de mii de soldați de ambele părți, potrivit Statelor Unite, iar invazia rusă a declanșat cea mai mare confruntare între Moscova și Occident de la criza rachetelor din Cuba din 1962.

Ucraina nu-și dezvăluie pierderile. Rusia și-a dezvăluit public ultima dată pierderile la 21 septembrie, când ministrul apărării, Serghei Șoigu, a declarat că 5.937 de soldați ruși au fost uciși. Însă acest număr este cu mult sub majoritatea estimărilor internaționale.

Cel mai înalt general al Statelor Unite a estimat, la 9 noiembrie, că Rusia și Ucraina au avut fiecare peste 100.000 de soldați uciși sau răniți.

Alte știri:  Explozie într-un bloc din Craiova: Echipele de intervenție reiau acțiunile de căutare
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Ciolacu spune că își va cere iertare tot restul vieții de la doctorul Cîrstoiu

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că își va cere iertare tot…

Un oficial Hamas afirmă că gruparea ar depune armele dacă se implementează o soluție cu două state

Un oficial politic de rang înalt al Hamas a declarat pentru The…

CSM respinge propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul 2 Mai

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins solicitarea Inspecției Judiciare de a…

Aplicația TikTok suspendă o funcție de recompensare a utilizatorilor, după presiuni din partea Comisiei Europene

Aplicația video populară TikTok a anunțat că suspendă temporar o funcționalitate prezentă…

Decizia CSM de menținere a judecătoarei Popoviciu în dosarul 2 Mai a provocat nemulțumire e în rândul părinților victimelor

Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu să…

Un studiu arată că 60 de firme sunt responsabile pentru jumătate din poluarea cu plastic din lume

Un nou studiu arată că mai puțin de 60 de corporații multinaționale…

Ucraina folosește rachete cu rază lungă de acțiune furnizate în secret de SUA pentru a lovi zonele controlate de Rusia

Statele Unite ale Americii au furnizat în secret Ucrainei rachete balistice cu…

Zeci de locuitori evacuați preventiv după surparea unei străzi în Slănic Parhova

O situație alarmantă a avut loc astăzi în localitatea Slănic din județul…

Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez amenință cu demisia, acuzând o “operațiune de hărțuire și intimidare”

Primul ministru socialist spaniol și-a anulat obligațiile publice pentru restul săptămânii și…