Judecătoria Sectorului 4 a respins, în şedinţa de miercuri, cererea de eliberare condiţionată formulată de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre.

Magistraţii au decis că acesta nu a întrunit încă condiţiile prevăzute de lege pentru a fi eliberat din închisoare, unde îşi execută pedeapsa de 9 ani primită în dosarul privind retrocedările ilegale de terenuri din Municipiul Constanța.

Fostul primar al Constanței va putea face o nouă cerere de eliberare condiționată peste 9 luni.

Minuta instanței:

În baza art. 587 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 59 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen. respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat MAZĂRE RADU ȘTEFAN, în prezent deţinut în Penitenciarul București-Jilava, ca neîntemeiată. În temeiul art. 587 alin. (2) din C.proc.pen., fixează termen de reiterare de 9 luni, care va curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. În baza art. 275 alin. (2) C.proc.pen. obligă petentul-condamnat la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței astăzi, 17.04.2024.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Nordis Group respinge acuzațiile apărute în presă si susține că a plătit despăgubiri de 115 milioane de lei

Într-un comunicat recent, Nordis Group a dorit să clarifice situația companiei în…

Scandalul Nordis: Laura Vicol demisionează de la conducerea Comisiei Juridice

Laura Vicol (PSD) a demisionat din funcția de președinte al Comisiei Juridice…

USR pregătește o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Lasconi face apel la “curajul” lui Ciucă

Președinta USR, Elena Lasconi, a anunțat intenția partidului de a depune o…

Camera Deputaților aprobă pedepse mai dure pentru traficul de minori și proxenetism

Camera Deputaților a adoptat recent o serie de modificări importante la Codul…

Schimbări majore pe piața imobiliară: Avansurile pentru locuințele nefinalizate ar putea fi limitate la 10%

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat recent intenția de a modifica legislația privind…

Frații Mazăre, audiați la DIICOT într-un dosar de trafic de persoane

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, și fratele său, Alexandru Mazăre, fost…

DNA efectuează zeci de percheziții la Casele de Comerț Unirea. Prejudiciu de peste 40 de milioane de lei

Miercuri dimineață, procurorii DNA, împreună cu ofițeri de poliție, au efectuat peste…

Șase foști parlamentari solicită dobânzi pentru întârzierea plăților pensiilor speciale

Șase foști parlamentari din Sibiu au dat în judecată Senatul și Camera…