Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a fost fotografiată în remorca unei mașini, fără mască de protecţie, alături de alte şase persoane, între care si un copil.

Imaginile au fost surprinse la o acţiune de împădurire care a avut loc sâmbătă, iar unul dintre participanţi este internat în spital cu coronavirus.

Raluca Turcan spune că distanțarea a fost în general respectată iar măștile au fost purtate, cu puține excepții

“Condiția pentru participarea la acțiunea de împădurire a fost că fiecare participant să facă un test antigen. De asemenea, la locația din aer liber au fost disponibile măști și dezinfectanți. Cea mai apropiată localitate se afla la 6 km, unde rata de infectare era de 0,33.

Fotografiile pe care le invocați nu sunt reprezentative pentru ansamblul celor aproximativ 5 ore petrecute în aer liber. Distanțarea a fost în general respectată iar măștile au fost purtate, cu puține excepții, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare”, a declarat Raluca Turcan.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost surprins si el fără mască de protecție pe holurile Parlamentului.

Voiculescu a fost surprins timp de aproximativ 20 de minute fără masca de protecție, timp în care a vorbit la telefon și s-a salutat cu doi colegi.

Acesta a declarat ulterior că recunoaște că a greșit, însă susține că era singur în încăpere, deși pe imagini se poate observa cum discută cu o altă persoană

„Eram într-o conferință video mi-am dat jos masca pentru intervenție, pentru a mă face mai bine înțeles și pentru că îmi era sete – pentru a comunica mai clar și pentru a bea apă. Fără să spun că asta justifică greșeala, trebuie spus că am făcut asta fiind singur în încăpere – fără nicio persoană la mai puțin de 10 metri în jurul meu. La un moment dat mi-a fost atrasă atenția și mi-am pus la loc masca. Fără îndoială, am greșit și toate criticile sunt justificate. Regulile trebuie respectate”, a scris Vlad Voiculescu pe facebook.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Israelul a efectuat un atac asupra Iranului, spun oficialii americani

Oficiali americani au confirmat că Israelul a efectuat lovituri aeriene împotriva Iranului,…

Polonia a arestat un bărbat suspectat că a spionat pentru Rusia pentru a ajuta la asasinarea lui Zelenski

Un cetățean polonez a fost arestat sub suspiciunea de spionaj în favoarea…

Directorul CIA, Bill Burns: Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului

Directorul CIA Bill Burns a avertizat joi că Ucraina riscă să piardă…

Apple elimină aplicațiile WhatsApp și Threads din App Store-ul său din China la ordinul guvernului

Gigantul tehnologic Apple a fost nevoit să elimine aplicațiile WhatsApp și Threads,…

Prognoza meteo: temperaturi sub mediile specifice sezonului și cantități mari de precipitații, săptămâna viitoare

Conform estimărilor meteorologilor, săptămâna următoare vom avea de-a face cu temperaturi mai…

SUA se opun prin veto rezoluției ONU pentru acordarea calității de membru cu drepturi depline Palestinei

Organizația Națiunilor Unite a discutat recent un proiect de rezoluție pentru acordarea…

Nu există niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, afirmă un înalt oficial iranian

Iranul nu are niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, a declarat…

Președintele CJ Călărași audiat la DNA Constanța

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost audiat vineri la sediul…

Ucraina: Nouă persoane, printre care trei copii, au murit în urma unui atac rusesc în regiunea Dnipropetrovsk

Nouă persoane au fost ucise în urma unor lovituri cu rachete rusești…