Regina Margreta a II-a a Danemarcei a fost depistată pozitiv la testul Covid-19 după ce a participat la funeraliile reginei Elisabeta a II-a, a anunțat palatul regal.

Casa regală a precizat într-un comunicat că regina Margreta, în vârstă de 82 de ani, care se află pe tron de 50 de ani, și-a anulat îndatoririle oficiale după testul pozitiv de marți seară.

Fiul ei cel mare, moștenitorul tronului, prințul moștenitor Frederik, și soția sa, prințesa moștenitoare Mary, vor lua locul reginei, găzduind un dineu cu oficiali guvernamentali danezi și membri ai parlamentului, a precizat palatul.

Margreta a mai fost testată pozitiv pentru virus în februarie. La acea vreme, palatul a declarat că ea a primit trei doze de vaccin Covid-19.

Domnia de jumătate de secol a reginei Margreta o transformă în cel mai longeviv monarh din Europa, după moartea, la 8 septembrie, a Elisabetei, în vârstă de 96 de ani, care a domnit timp de 70 de ani.

Din respect pentru regretatul monarh britanic, Margreta a cerut curții sale să ajusteze programul din 10-11 septembrie pentru comemorarea propriei aniversări de 50 de ani. Printre evenimentele pe care aceasta le-a anulat din scurt se numără apariția la balconul Palatului Amalienborg pentru a saluta doritorii și o plimbare cu trăsura trasă de cai prin Copenhaga.

Margreta a fost proclamată regină la 15 ianuarie 1972, la o zi după ce tatăl ei, regele Frederik al IX-lea, a murit în urma unei boli.

Urmăresțe-ne pe Google News, Facebook sau Telegram
Alte articole

Noapte de coșmar la o nuntă din Bragadiru: Un bărbat a murit după ce a fost atacat cu un cuțit

Un bărbat a decedat după ce a fost atacat cu un cuțit…

Președinta Ungariei, mesaj sfidător cu ocazia pelerinajului de la Șumuleu Ciuc: “Nu lăsa să piară Ardealul, Doamne”

Președinta Ungariei, Katalin Novak, a stârnit controverse cu un mesaj postat pe…

Rusia a emis un mandat de arestare pe numele senatorului american Lindsey Graham

Rusia a emis un mandat de arestare pe numele senatorului american Lindsey…

Examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat s-ar putea amâna, avertizează sindicatele din învățământ

Liderii sindicatelor din Educație au anunțat că examenele de Evaluare Națională și…

Ucraina afirmă că a doborât luni dimineață zeci de rachete de croazieră și drone rusești

Apărarea aeriană ucraineană a distrus 67 din cele 75 de “ținte aeriene”…

Italia: Trei morți și un dispărut după ce o ambarcațiune turistică s-a răsturnat în urma unei furtuni

O ambarcațiune turistică s-a răsturnat în urma unei furtuni bruște și violente…

Coreea de Nord a anunțat lansarea unui “satelit” de spionaj

Coreea de Nord a informat Japonia că intenționează să lanseze un satelit…

Cod galben de vreme rea în mai multe județe din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de…