România a cerut suspendarea livrării unor doze de vaccin anti-COVID în iunie, urmând să primească doar 2.635.680 din totalul de 7.103.160 programate pentru această lună, a anunţat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu.

Andrei Baciu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu doar în România, ci peste tot la nivel european, s-a ajuns la un surplus de doze de vaccin. Astfel, din acest motiv în perioada următoare au fost suspendate mai multe doze care urmau să ajungă în ţara noastră în luna iunie.  

“Pentru perioada următoare, dat fiind faptul că există un surplus de doze, tocmai pentru a avea un management cât mai eficient s-a discutat şi s-a transmis o suspendare a unui număr de doze. Pentru dozele de vaccin produse de Biotech/Pfizer pentru luna iunie trebuia să primim un total de 4.366.444 de doze de vaccin, însă ca urmare a solicitării de a le ţine în hold pentru o perioadă vom primi 1.928.160 doze de vaccin Pfizer/Biotech”, a afirmat Baciu. 

Baciu a explicat care este situaţia şi cu celelalte vaccinuri anti-COVID-19.  

 “Pentru Moderna trebuia să primim 835.200, pentru perioada următoare, am suspendat câteva tranşe astfel că vom avea livrări de 128.400, pentru AstraZeneca vom primi 167.200 de doze pentru luna iunie. Pentru vaccinul produs de Johnson and Johnson nu se suspendă dozele şi tranşele săptămânale, acestea vor fi desfăşurate după acum au fost anunţate. Am primit până acum 144.000 în prima săptămână, în a doua săptămână am primit 61.800, vin 48.800 săptămâna aceasta, următoarea săptămână 41.400, iar în ultima săptămână vin 115.920”, a afirmat secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii.

Alte știri:  Israelul se gândește la un răspuns la atacul iranian fără precedent, în timp ce Occidentul îl îndeamnă pe Netanyahu să evite un război total

Tot pe fondul scăderii numărului de persoane vaccinate zilnic, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de imunizare, a anunțat că o parte a centrelor vor funcționa de acum cu program redus, iar 11 vor fi închise temporar.

În ultimele 24 de ore puțin peste 31.000 de oameni s-au imunizat, a transmis, luni, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Prognoza meteo: temperaturi sub mediile specifice sezonului și cantități mari de precipitații, săptămâna viitoare

Conform estimărilor meteorologilor, săptămâna următoare vom avea de-a face cu temperaturi mai…

Nu există niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, afirmă un înalt oficial iranian

Iranul nu are niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, a declarat…

Președintele CJ Călărași audiat la DNA Constanța

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost audiat vineri la sediul…

Ucraina: Nouă persoane, printre care trei copii, au murit în urma unui atac rusesc în regiunea Dnipropetrovsk

Nouă persoane au fost ucise în urma unor lovituri cu rachete rusești…