Medicul Gheorghe Neață, chirurg la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, a fost reținut de procurorii de pe lângă Tribunalul Gorj pentru infracțiunea de luare de mită. Acesta a fost interceptat de procurori în timp ce se ruga zilnic la Fecioara Maria şi îi cerea bani mulţi din şpăgi, dar şi să îl ferească de procurori.

Procurorii l-au interceptat pe medic şi au descoperit că acesta obişnuia să se roage, dar şi să vorbească singur. La intrarea în gardă, medicul spunea în fiecare zi cu voce tare în cabinetul său o rugăciune: “Doamne Maica Domnului, dă-mi sănătate, bani mulţi, fereşte-mă de boală, fereşte-mă de procurori”.

În alte interceptări obţinute de anchetatori, medicul a fost surprins în timp ce număra banii primiţi drept şpagă şi se arătat nemulţumit faţă de sumele primite.

La percheziții au fost identificate în cabinetul său de la spital suma de 710 mii de lei, mai multe sticle de alcool, parfumuri, țigări și cafea. Există suspiciunea că acestea proveneau din infracțiunea de luare de mită.

La data de 08.07.2021, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul N.G., medic chirurg în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, pentru săvârşirea a 13 infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal.

Totodată, a dispus reţinerea preventivă a suspectului N.G. pentru 24 de ore, începând cu data de 08.07.2021, orele 12:30.

În cauză s-au formulat patru denunţuri, iar din declaraţiile martorilor denunţători s-a conturat ideea că medicul N.G. nu intervine chirurgical până nu primeşte sume de bani de la pacientul care urmează să fie operat, necontând starea materială a bolnavului.

Alte știri:  Premierul olandez se oferă să cumpere sisteme Patriot de la aliați pentru Ucraina

Din probatoriul administrat în cauză, de procurorul specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Gorj – S.I.C.E., precum şi ale Direcţiei Generale Anticorupţie – Structura Centrală, Serviciul Tehnic Bucureşti, a rezultat că pentru medicul N.G. din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, este un obicei să primească sume de bani de la pacienţii pe care îi tratează, iar în situaţia în care nu primeşte sume de bani, medicul refuză actul medical.

Sumele de bani au fost primite de către suspectul N.G. în cabinetul său, situat în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu.

În perioada 06.06.2021 – 16.06.2021, medicul chirurg N.G. a primit sume de bani şi diferite bunuri de la alte 9 persoane.

De pildă, în data de 09.06.2021, la ora 22:45, fiind de gardă, medicului N.G. îi sună telefonul, iar din discuţia pe care o poartă rezultă că este chemat la o urgenţă. Acesta iese din birou şi la ora 23:00 revine în cabinet, unde poartă cu voce tare următorul monolog: „Dacă e speranţă de ceva bănuţi, internez! Dacă nu, nu internez!”.

De asemenea, din probatoriul administrat rezultă că suspectul N.G. nu pretindea o anumită sumă, însă dacă suma era prea mică era nemulţumit.

De pildă, în data de 11.06.2021, medicul N.G., după ce primeşte un plic cu bani de la un bărbat care părăseşte biroul, poartă cu voce tare următorul monolog: „… ce făcu… subţire de tot. 4… 5… 6…aaa, bun mă! Buuun! Mi-a dat 5 milioane, hai… păi da. Şase. Normal, trebuia să fie 6. Păi da… moşu, doar n-ai vrea moşu… moşu trăieşte… mă aşteptară 6… Mă aşteptară 6!”.

Alte știri:  Șeful armatei israeliene spune că Israelul va răspunde la atacul cu rachete al Iranului din weekend

Suspectul N.G. era conştient de activităţile sale ilicite, dovadă fiind şi o rugăciune pe care acesta o spunea în fiecare zi cu voce tare în cabinetul său: „Doamne, Maica Domnului, dă-mi sănătate, bani mulţi, bine lui A…, fereşte-mă de boală, fereşte-mă de procurori, …!”.

În data de 08.07.2021 s-a efectuat o percheziţie domiciliară, în cabinetul medicului N.G. din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, fiind găsite sume de bani în valoare totală de peste 71.000 RON, din care 52.200 lei, restul valută (3400 euro şi 350 lire sterline), banii fiind depozitaţi într-un dulap din lemn situat în cabinetul medical. Au mai fost găsite şi numeroase alte 0bunuri, cum ar fi: băuturi alcoolice, cafea, parfumuri, ţigări.

Procurorul a reţinut că, potrivit declaraţiei de avere, medicul N.G. deţine depozite bancare în cuantum de peste 1.400.000 lei.

Urmează ca în perioada următoare să fie evaluate de către procurorul de caz, cu sprijinul organelor de poliţie judiciară, probele obţinute din exploatarea mandatelor de supraveghere tehnică emise de judecător, pentru perioada 17.06 – 08.07.2021.

Ancheta continuă, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Sănătatea precară a lui Kadîrov îl forțează pe Putin să caute un succesor

Ramzan Kadîrov, liderul republicii ruse Cecenia, suferă de necroză pancreatică, o boală…

Iohannis, despre retragerea lui Cîrstoiu: “Nu este un mare succes al coaliției”

Președintele României, Klaus Iohannis, a comentat astăzi decizia coaliției de guvernare PSD-PNL…

Aproape 80% dintre tinerii taiwanezi spun că vor lupta împotriva unei invazii chineze

Potrivit unui studiu efectuat de World Values Survey, 77% dintre tinerii din…

Un belgian al cărui organism produce alcool a fost achitat pentru conducere în stare de ebrietate

Un bărbat din Belgia a fost achitat de acuzația de conducere sub…

Marea Britanie anunță “cel mai mare” pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei

Prim-ministrul Marii Britanii, Rishi Sunak, va anunța în curând un pachet de…