Rusia cumpără milioane de proiectile de artilerie și rachete din Coreea de Nord, potrivit unor informații americane recent declasificate, relatează The New York Times.

Statele Unite au oferit puține detalii din informațiile declasificate despre armamentul exact, momentul sau mărimea transportului și nu există încă nicio modalitate de a verifica în mod independent vânzarea. Un oficial american a declarat că, dincolo de rachetele cu rază scurtă de acțiune și obuzele de artilerie, se așteaptă ca Rusia să încerce să achiziționeze echipamente nord-coreene suplimentare în viitor.

Constatarea vine după ce administrația Biden a confirmat recent că armata rusă a primit în august drone fabricate în Iran pentru a fi folosite pe câmpul de luptă din Ucraina.

Rusia a aprofundat legăturile cu țări precum Coreea de Nord și Iran de când invazia sa din Ucraina din februarie a atras condamnări internaționale și sancțiuni care au făcut mai dificilă aprovizionarea armatei sale cu arme și echipamente.

Luna trecută, un oficial american a declarat pentru Reuters că dronele rusești de fabricație iraniană au suferit “numeroase defecțiuni” pe câmpul de luptă. Oficialul a declarat că Rusia plănuia, cel mai probabil, să achiziționeze sute de vehicule aeriene fără pilot (UAV) din seria Mohajer-6 și Shahed.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook