Şase copii cu vârstele cuprinse între 11 şi 14 ani au fost accidentaţi grav, miercuri seara, pe o trecere de pietoni din municipiul Petroşani. Şoferul, un tânăr de 19 ani, a fugit de la locul accidentului, fiind găsit ulterior de poliţişti și reținut pentru 24 de ore.

În urma accidentului, un copil de 11 ani a fost resuscitat de echipajele medicale, alţi patru au fost duşi de urgenţă la spital cu ambulanţe, iar un al şaselea a fost dus la spital de familie.

Unul dintre copii a decedat in această dimineață, iar starea altuia s-a înrăutățit, acesta fiind intubat.

Comunicatul Poliției:

În jurul orei 22.00, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada 1 Decembrie 1918, din Petroșani, un conducător auto a accidentat șase tineri, pe trecerea de pietoni, după care a părăsit locul faptei.

La scurt timp, în urma declanșării activităților specifice, a fost identificat în localitatea Aninoasa, pe strada Căzănești, un tânăr de 19 ani, din Aninoasa, care nu posedă permis de conducere, bănuit de comiterea evenimentului rutier. Acesta va fi condus la sediul Poliției, pentru cercetări și i se vor recoltata probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

3 tineri dintre tinerii răniți au fost transportați cu ambulanța la UPU Petroșani, iar ceilalți trei au fost duși la UPU Petroșani de către părinții acestora, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal”.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook