Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că şcolile se vor redeschide în format fizic pe 8 februarie pentru majoritatea copiilor

“În unanimitate, am decis următoarele lucruri: începând de luni, când începe semestrul II, majoritatea copiilor merg fizic la şcoală. Trebuie să respectăm şi situaţia din fiecare localitate, să ţinem cont de ce se întâmplă în fiecare localitate şi pentru fiecare şcoală trebuie luate măsuri foarte stricte, fiindcă noi ne dorim ca şcoala să se desfăşoare în condiţii sigure şi pentru copii şi pentru dascăli”, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

El a explicat că în scenariul verde, adică în localităţile în care sunt puţine cazuri de COVID, toţi copii merg fizic la şcoală, în scenariul galben – cei de grădiniţă, din clasele I-IV şi din clasa a VIII-a şi a XII-a, în scenariul roşu – copiii de grădiniţă şi clasele I-IV, restul făcând şcoala online.

“În localităţile unde incidenţa este mai mare, localităţi care intră în carantină, în mod natural toată lumea stă acasă. Pe scurt, grădiniţele şi clasele I-IV vor funcţiona fizic peste tot, mai puţin în localităţile care intră în carantină, acolo unde sunt puţine cazuri de COVID-19 toţi copiii merg la şcoală, unde sunt ceva mai multe merg la şcoală cei mici şi clasele VIII şi XII, iar unde sunt destul de multe cazuri înainte să intre în carantină merg doar cei mici, grădiniţă, clasele I-IV, restul făcând şcoală online”, a spus Iohannis.

El a arătat că detaliile privind redeschiderea şcolilor vor fi clarificate într-un ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei.

“Mai sunt multe detalii de clarificat: cum se verifică dacă un copil este bolnav sau nu, ce se face în acel caz, la câte cazuri de îmbolnăvire dintr-o şcoală se închide şcoala şi aşa mai departe, toate aceste lucruri vor fi foarte rapid clarificate printr-un ordin de ministru comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii, un ordin care va fi pregătit astăzi şi mâine şi va fi dat publicităţii. În consecinţă: pregătiţi copiii pentru şcoală!”, a afirmat Iohannis.

El a explicat că în cadrul şedinţei de lucru s-a făcut o analiză a contextului pandemic, arătând că trendul este unul descendent.

“Nu am scăpat de pandemie, este nevoie să continuăm să fim responsabili, să purtăm mască, să respectăm măsurile care sunt în vigoare, dar putem să constatăm că în ultimele săptămâni incidenţa bolii s-a redus un pic, avem ceva mai puţine persoane internate la terapie intensivă, avem ceva mai puţine persoane care se internează în spital în fiecare zi. Cum spun experţii: trendul este descendent. Pe de altă parte, nu suntem singuri în Europa şi ne-am uitat puţin în jur să vedem ce fac alţii în acest context. Putem să constatăm că marea majoritate a ţărilor din UE deschid şcolile. În majoritatea statelor, şcolile sunt deja deschise sau vor fi deschise progresiv în următoarele săptămâni. Sunt foarte puţine, doar trei state, care acum nu deschid şcolile”, a spus şeful statului.

Şeful statului a avut o şedinţă de lucru cu premierul Florin Cîţu, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şeful DSU, Raed Arafat, şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, imagine: Administrația Prezidențială, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: Agerpress

Urmăresțe-ne pe Google News, Facebook sau Telegram
Alte articole

Armata americană a efectuat raiduri aeriene în Siria după ce un atac cu dronă a ucis un contractor american

Statele Unite au efectuat joi raiduri aeriene împotriva milițiilor susținute de Iran…

Kievul reacționează la propunerea de lege a Dianei Șoșoacă privind anexarea unor teritorii ale Ucrainei de către România

Ucraina a anunțat că inițiază impunerea de sancțiuni împotriva senatoarei Diana Șoșoacă,…

Pescuit ilegal în Marea Neagră: Trei pescadoare bulgărești au fost depistate în zona economică exclusivă a României

Trei pescadoare au fost interceptate în zona economică exclusivă a României, în…

Ciucă: Guvernul va aproba săptămâna viitoare plafonarea prețurilor polițelor RCA

Guvernul României a anunțat că va aproba săptămâna viitoare un proiect de…

Memento Mori de la Depeche Mode: un tribut frumos și emoționant adus lui Andrew “Fletch” Fletcher

Cel de-al 15-lea album de studio al trupei Depeche Mode, Memento Mori,…

Patriarhul Bartolomeu: Biserica rusă are o parte de vină pentru “crimele” din Ucraina

Șeful creștinilor ortodocși din întreaga lume, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, a criticat Biserica…

Un avion Tarom a aterizat de urgență la Istanbul în urma unei alerte cu bombă

Un avion Tarom cu destinația București a fost nevoit să aterizeze de…

ASF a retras proiectul de plafonare a prețurilor la polițele RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a retras proiectul referitor la plafonarea prețurilor la…

Coreea de Nord susține că a testat o dronă capabilă să transporte încărăctură nucleară, care poate crea un “tsunami radioactiv”

Coreea de Nord a afirmat vineri că a testat o dronă subacvatică…