Se împlinesc 25 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu, fostul lider al Partidului Național Țărănesc. Corneliu Coposu a fost deținut politic și a petrecut 17 ani în închisorile comuniste, iar după 1990 a devenit liderul opoziției din România. Corneliu Coposu a murit pe 11 noiembrie 1995.
După Revoluția din 1989 a reîntemeiat oficial PNȚ sub numele de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat și a fost președinte al PNȚCD-ului între 1990 și 1995. În această calitate, a fondat Convenția Democrată Română, al cărei prim președinte a fost. Corneliu Coposu a fost ales senator în Parlamentul României în 1992.
Biografie:
20 mai 1914
Se naste la Bobota, in judetul Salaj. Fiul protopopului greco-catolic, Valentin Coposu si al Aureliei, nascuta Anceanu.
Bunicul patern, Grigore Coposu, era preot, colaborator al lui Gheorghe Pop de Basesti. Bunicul matern, Gavril Vaida de Glod, era preot, var primar cu Alexandru Vaida Voievod.
Creste si este educat intr-o familie care desfasura o intensa acrivitate politica pentru recunoasterea drepturilor romanilor in Imperiul Austro-Ungar, prin intermediul Partidului National Roman.
Tatal, Valentin Coposu, vajnic militant pentru afirmarea clauzei romanesti in Transilvania, a suferit numeroase persecutii: a fost inchis la Vac, Szegedin, Budapesta, sub acuzatia de inalta tradare. A fost pus in libertate personal de generalul Mosoiu, cu ocazia eliberarii Budapestei dupa intrarea armatei romane in capitala maghiara. Valentin Coposu a fost deputat in Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918 si a votat Unirea.
Mama, Aurelia, fiica protopopului unit Iulian Anceanu si a Corneliei, nascuta Vaida, era descendenta unei vechi familii ce reunea traditiile politico-culturale si religioase ale mediului romanesc ardelean. Aurelia Coposu i-a educat pe cei cinci copii ai sai: Cornel, Cornelia, Doina, Flavia si Rodica, in spiritul moralei crestine si patriotismului romanesc autentic.
1919 – 1923
Scoala primara in comuna Bobota.
1923 – 1930
Liceul confesional greco-catolic „Vasile cel Mare”.
Rolul cel mai important in evolutia sa ulterioara il joaca apropierea si influenta marelui artizan al Unirii din 1918, Iuliu Maniu, care devine mentorul si modelul sau de-a lungul intregii sale existente.
1930 – 1934
Studii juridice si economice la Universitatea din Cluj.
1935 – 1937
Presedinte al Organizatiei de Tineret PNT din Cluj, colaborator la ziarul „Romania Noua”, condus de Zaharia Boila,”Mesajul” (Zalau), „Unirea” (Blaj), etc.
1937 – 1940
Secretar personal permanent al lui Iuliu Maniu, pe care il insoteste in toate misiunile si negocierile politice importante.
1940
Primeste titlul de secretar politic al lui Iuliu Maniu, indeplinind aceasta functie pana la arestarea sa si a lui Maniu, la 14 iulie 1947. In aceasta calitate l-a insotit in toate negocierile si tratativele purtate cu negociatorii occidentali si cu liderii partidelor politice din coalitia antihitlerista. I s-a incredintat cifrul secret al corespondentei diplomatice prin care Opozitia negocia iesirea Romaniei din Axa si intoarcerea ei catre aliatii traditionali. Avea misiunea de a intretine relatii confidentialecu reprezentantii guvernului englez la Liverpool, cu delegatii opozitiei romane care duceau tratative la Cairo, cu emisarii romani de la Stockholm si cu comandamentul militar aliat din Italia (Foggia).
Se muta la Bucuresti dupa cedarea Ardealului de Nord. Colaboreaza la saptamanalul „Ardealul”, publicatia refugiatilor transilvaneni. Scrie de asemenea in publicatiile „Zorile”, „Dacia”, „Santier”, „Curentul”, „Cuvandul Liber”, „Dreptatea” si altele. Semneaza ocazional cu pseudonimul dr. C. Salajeanul.
1941
O cunoaste pe viitoarea sa sotie, Arlette, fiica generalului Marcovici si a Jeannei Husser. Generalul facuse parte din cabinetul Maniu, la prima sa guvernare. S-au cunoscut la Constanta, unde Maniu mergea la odihna la hotelul francez tinut de bunica lui Arlette.
24 octombrie 1942
Casatoria cu Arlette Marcovici (va fi arestata in 1950 si implicata impreuna cu sora ei France intr-un proces inscenat de spionaj; dupa ispasirea a 14 ani de pedeapsa, iese bolnava grav din inchisoare si moare pe 27 decembrie 1966).
1945
Presedinte al filialei PNT Salaj. Este ales secretar general adjunct al PNT. Delegat al PNT la reinstalarea activitatii autoritatii romanesti in Transilvania de Nord.
1946
Este promovat secretar al Delegatiei Permanente, forul conducator al partidului.
14 iulie 1947 – este arestat impreuna cu intreaga conducere PNT, dupa inscenarea de la Tamadau, desi nu facuse parte din grupul arestat acolo.
1947 – 1956
Ramane timp de 9 ani in arest preventiv, fara sa fie judecat. S-a incercat implicarea lui in numeroase procese politice, dar nu a putut fi condamnat din lipsa de probe.
1956
I se intenteaza un proces de inalta tradare. Este condamnat conform practicilor comuniste la munca silnica pe viata pentru”inalta tradare a clasei muncitoare si crima contra reformelor sociale”.
1954 – 1962
8 ani de regim sever de izolare la Ramnicu Sarat.
1962
Se imbolnaveste grav ca urmare a tratamentului de exterminare aplicat detinutilor politici.
1962 – 1964
Domiciliul fortat in Baragan la Valea Calmatui in comuna Rubla.
aprilie 1964
Pus in libertate dupa 17 ani de detentie in penitenciarele de la Vacaresti, Jilava, Pitesti, Malmaison, Craiova, Aiud, Ramnicu Sarat, Poarta Alba, Capul Midia, Canalul Dunare-Marea Neagra, Gherla, Sighetul Marmatiei, etc.
dupa 1964
Lucreaza ca muncitor necalificat pe santierele de constructii, fiind angajat la Intreprinderea de Constructii Montaj Bucuresti, atelierul de tamplarie mecanica. Este permanent urmarit si convocat periodic la Securitate.
I se fac 27 de perchezitii intre 1964-1989, i se confisca dulapuri intregi de documente si manuscrise.
1987
Afiliaza Partidul National Taranesc, aflat in clandestinitate, la Internationala Crestin Democrata, adresand o cerere lui Jean-Marie Daillet, vicepresendintele organizatiei.
22 – 23 decembrie 1989
Anunta printr-un mesaj-manifest reintrarea in viata publica a Partidului National Taranesc, devenit ulterior Crestin si Democrat – PNTCD.
Dupa 1989 a fost solicitat, cu ocazia fiecarui eveniment politic major in Romania, sa-si exprime opiniile in interviurile luate de posturile internationale de Radio: Europa Libera, BBC, Deutche Welle, Vocea Americii si posturilor de radio interne. A acordat numeroase interviuri aparute in presa romaneasca si straina.
28 – 29 ianuarie 1990
Devine practic liderul opozitiei impotriva Frontului Salvarii Nationale, care cauta sa monopolizeze puterea executiva si legislativa, confiscand Revolutia din decembrie 1989.
Intelegand ca Revolutia a fost furata de noua putere „emanata”, inzestrata cu vechi reflexe totalitare, Corneliu Coposu va prelua misiunea grea de a conduce Opozitia in Romania postcomunista. Incepand cu data de 29 ianuarie 1990, devine tinta unei virulente campanii de presa prin care se lanseaza zvonuri pentru compromiterea lui. Campania avea sa continue cu aceeasi intensitate pana dupa alegerile legislative din aprilie 1992.
iulie 1991
Face o vizita Regelui Mihai I la Versoix in Elvetia, fidel crezului sau monarhic. Legaturile lui cu suveranul si familia regala au continuat pana la sfarsitul existentei sale.
27 septembrie 1991
Este reales presedinte al PNTCD la primul Congres al partidului.
1991 – 1993
Presedinte al Conventiei Democrate Romane. Ideea formarii Conventiei ii apartinuse si o propusese inca din 1990.
aprilie 1992
Alaturi de alti lideri ai partidelor de Opozitie, oameni de arta si cultura, il intalneste pe Majestatea Sa, Regele Mihai I de Romania, cu ocazia memorabilei vizite regale in Romania, cu ocazia Sfintelor Pasti din 1992.
august – septembrie 1992
Efectueaza un turneu de prezentare al candidatului Conventiei Democrate Romane, Emil Constantinescu, in Belgia, Olanda, Luxemburg, Franta, Germania si Anglia.
27 septembrie 1992
In urma alegerilor, devine senator de Bucuresti.
1992 – 1995
Activeaza pe plan international, printre altele in calitate de membru in Consiliul Uniunii Europene Crestin Democrate si in Internationala Crestin Democrata; efectueaza calatorii si participa la diverse congrese ale partidelor crestin democrate fratesti (Marea Britanie, Luxemburg, Suedia, Grecia, Franta, Elvetia).
februarie-martie 1995
Efectueaza o vizita in SUA, la invitatia Cogresului American.
mai 1995
Numit Ofiter al Legiunii de Onoare, cea mai inalta decoratie a Republicii Franceze.
6 octombrie 1995
Ceremonia acordarii Legiunii de Onoare cu grad de ofiter de catre Ambasadorul Frantei la Bucuresti, Bernard Boyer, la sediul Ambasadei Frantei la Bucuresti in numele Presedintelui Jacques Chirac.
11 noiembrie 1995
Inceteaza din viata la Spitalul Universitar din Bucuresti, ca urmare a neoplasmului pulmonar operat in 1994.
14 noiembrie 1995
Este inmormantat la Cimitirul Belu Catolic, fara funeralii nationale, dar sute de mii de romani vin sa-l conduca pe ultimul drum.
