Miliardarul tehnologiei chineze din spatele versiunii asiatice a Amazon, nu a mai fost văzut în public de mai mult de două luni după ce a decăzut în fața președintelui Xi Jinping.

Jack Ma, unul dintre cei mai de succes magnati ai Chinei, a criticat autoritățile de reglementare financiară și băncile de stat din țară intr-un discurs incendiar la Shanghai în octombrie.

El a cerut reforma unui sistem care „a înăbușit inovația în afaceri” și a comparat reglementările bancare globale cu un „club pentru bătrâni”.

Discursul a supărat guvernul chinez, care a considerat criticile lui Ma ca pe un atac asupra autorității Partidului Comunist și a dus la reducerea extraordinară a activităților sale in afaceri.

În noiembrie, oficialii din Beijing l-au „împachetat” pe Ma și au suspendat oferta publică inițială de 37 miliarde de dolari a Grupului Ant, detinut de Jack Ma, printr-un ordin direct al președintelui Xi, relatează Wall Street Journal.

Apoi, ei l-au sfătuit pe Ma să rămână în China înainte de a lansa o anchetă antimonopol asupra grupului Alibaba în ajunul Crăciunului, potrivit Bloomberg. Beijing a ordonat, de asemenea, companiei de tehnologie financiară a lui Ma, Ant Group, să își reducă operațiunile.

Apoi, Jack Ma a dispărut în mod misterios din propriul show-ul TV , Africa’s Business Heroes, chiar înainte de finala din noiembrie, în timp ce fotografia lui a fost stearsă de pe pagina web a emisiunii.

Un purtător de cuvânt al Alibaba a declarat pentru Financial Times că Jack Ma nu mai poate face parte din juriul emisiunii „din cauza unui conflict de program”.

Dar cu câteva săptămâni înainte de finală, Ma a scris pe Twitter că „abia aștepta” să se întâlnească cu concurenții. De atunci nu a existat nicio activitate pe contul de Twitter al magnatului, care in mod regulat posta in firecare zi .

Beijingul are o istorie de acțiuni nemiloase împotriva criticilor săi interni și, în martie, un alt magnat a dispărut după ce l-a numit pe președintele Xi „clovn” pentru gestionarea crizei Covid-19.

Prietenii lui Ren Zhiqiang au spus că nu îl pot contacta și șase luni mai târziu a fost condamnat la 18 ani de închisoare după ce a „mărturisit voluntar și sincer” diferite infracțiuni de corupție.

Xian Jianhua, un finanțator miliardar, a fost luat dintr-un hotel din Hong Kong în 2017 și dus pe continent.

Se spune că este în arest la domiciliu de mai mult de trei ani, fără să se știe despre locul in care se afla.

Ancheta anti-monopol a făcut ca acțiunile Alibaba să scadă cu un sfert de la apogeul lor la scurt timp după discursul din octombrie, ștergând peste 10 miliarde de dolari din averea de pe hârtie a lui Jack Ma.

L-a adus pe Ma pe locul al treilea pe lista celor mai bogați oameni din China, în spatele șefului executiv al Pinduoduo, Colin Huang și Pony Ma Huateng, de la Tencent Holdings.

In acest moment, averea actuală a lui Ma este estimată la 63,1 miliarde de dolari, conform indicelui Bloomberg Billionaires Index.

Urmăresțe-ne pe Google News, Facebook sau Telegram
Alte articole

Ambasadorul Poloniei în Franța: Polonia va fi nevoită să intre în război dacă Ucraina nu reușește să se apere singură

Ambasadorul Poloniei în Franța, Jan Emeryk Rościszewski, a declarat într-un interviu că…

Medvedev amenință că va lovi Curtea Penală Internațională cu o rachetă hipersonică

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a amenințat că…

Rusia deschide o anchetă penală împotriva Curții Penale Internaționale

Rusia a deschis o anchetă penală împotriva procurorului Curții Penale Internaționale (CPI)…

Putin a vizitat orașul ucrainean ocupat Mariupol, potrivit presei ruse de stat

Vladimir Putin a făcut o vizită surpriză la Mariupol, a relatat duminică…

Kim Jong Un face apel la pregătirea unui atac nuclear împotriva SUA și Coreei de Sud

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că țara sa ar trebui…

ONU afirmă că este nevoie de acțiuni “urgente” pentru a combate schimbările climatice

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres, a îndemnat țările bogate,…

Banca elvețiană UBS a preluat Credit Suisse pentru aproape 3,25 miliarde de dolari

Gigantul bancar UBS a preluat Credit Suisse pentru aproape 3,25 miliarde de…

Cutremur cu magnitudinea de 4,9 în Gorj

Un cutremur cu magnitudinea de 4,9 s-a produs în Târgu-Jiu, municipiul de…

Președintele ASF, despre City şi Euroins: Ambele erau Muma Pădurii pentru populaţie

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, a vorbit despre falimentul…