Senatorul Cristian Viașu a încetat din viață, la vârsta de 45 de ani, în urma unei lungi suferințe, a anunțat vineri partidul USR într-un comunicat.

“Anunțăm cu tristețe că senatorul USR de Sălaj Cosmin-Cristian VIAŞU a încetat din viață, în urma unei lungi suferințe.

Cristian Viașu a fost membru în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, precum și în Comisia pentru cultură şi media. Cristian Viașu avea 45 de ani și era căsătorit.

A fost un politician pentru care dialogul și consensul erau căile cele mai bune de a ajunge la rezultat.

Transmitem cele mai sincere condoleanţe familiei și sperăm că, în aceste clipe grele, cei apropiați vor găsi puterea de a trece împreună peste acest moment de grea încercare”, se arată în mesajul transmis de USR.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Adjunctul ministrului rus al apărării a fost arestat pentru luare de mită

Timur Ivanov, ministrul adjunct al apărării din Rusia, a fost arestat de…

Un oficial Hamas afirmă că gruparea ar depune armele dacă se implementează o soluție cu două state

Un oficial politic de rang înalt al Hamas a declarat pentru The…

CSM respinge propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul 2 Mai

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins solicitarea Inspecției Judiciare de a…

Decizia CSM de menținere a judecătoarei Popoviciu în dosarul 2 Mai a provocat nemulțumire e în rândul părinților victimelor

Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu să…

Ciolacu spune că își va cere iertare tot restul vieții de la doctorul Cîrstoiu

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că își va cere iertare tot…

Aplicația TikTok suspendă o funcție de recompensare a utilizatorilor, după presiuni din partea Comisiei Europene

Aplicația video populară TikTok a anunțat că suspendă temporar o funcționalitate prezentă…

Ucraina folosește rachete cu rază lungă de acțiune furnizate în secret de SUA pentru a lovi zonele controlate de Rusia

Statele Unite ale Americii au furnizat în secret Ucrainei rachete balistice cu…

Petre Roman și Voican Voiculescu, chemați la Parchet pentru a li se aduce acuzațiile în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat astăzi dimineață la sediul Parchetului General,…