Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat, joi, într-un interviu pentru BBC, că Rusia nu a invadat Ucraina, ci a declanşat o operaţiune militară specială.

“Noi nu am invadat Ucraina”, a afirmat el. “Am declarat o operațiune militară specială pentru că nu aveam absolut nicio altă modalitate de a explica Occidentului că târârea Ucrainei în NATO a fost un act criminal”.

Răspunzând la un raport oficial al ONU care detaliază presupusele crime de război împotriva civililor comise de forțele rusești în satul ucrainean Yahidne, în regiunea Cernihiv, Lavrov a fost întrebat dacă asta înseamnă “lupta împotriva naziștilor”.

“Este mare păcat”, a spus Lavrov, “dar diplomații internaționali, inclusiv Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, secretarul general al ONU și alți reprezentanți ai ONU, sunt supuși la presiuni din partea Occidentului. Și foarte des sunt folosiți pentru a amplifica știrile false răspândite de Occident.”

“Rusia nu este curată ca lacrima. Rusia este ceea ce este. Și nu ne este rușine să arătăm cine suntem”, a adăugat Lavrov.

Referindu-se la relațiile Moscovei cu Marea Britanie, Lavrov a susținut că nu mai crede că există “spațiu de manevră”.

“Pentru că atât [Boris] Johnson, cât și [Liz] Truss spun în mod deschis că ar trebui să învingem Rusia, ar trebui să forțăm Rusia să îngenuncheze. Haideți, atunci, faceți-o!”

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Germania a arestat trei persoane suspectate că au furnizat tehnologie Chinei

Autoritățile germane au arestat trei persoane suspectate că au furnizat informații despre…

România și Coreea de Sud întăresc cooperarea în domeniul apărării și al situațiilor de urgență

În cadrul vizitei oficiale a președintelui Klaus Iohannis în Coreea de Sud,…

Decizie finală în dosarul Berbeceanu: Procurorul care a instrumentat cazul, găsit nevinovat de ÎCCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat o decizie importantă luni…

Polonia este “pregătită” să găzduiască arme nucleare NATO, afirmă președintele Duda

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că Polonia este pregătită să găzduiască…

Coaliția renunță la Cîrstoiu. Firea și Burduja candiză separat din partea PSD și PNL la Primăria Capitalei

Coaliția de guvernare formată din PSD și PNL a decis în cadrul…

Sănătatea precară a lui Kadîrov îl forțează pe Putin să caute un succesor

Ramzan Kadîrov, liderul republicii ruse Cecenia, suferă de necroză pancreatică, o boală…

Aproape 80% dintre tinerii taiwanezi spun că vor lupta împotriva unei invazii chineze

Potrivit unui studiu efectuat de World Values Survey, 77% dintre tinerii din…